Cercetători de prestigiu din Australia, în vizită la UMFST Târgu Mureș
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș a primit vizita a doi cercetători de prestigiu de la Queensland Eye Institute, Australia. Este vorba despre profesorul Mark Radford, director executiv al Institutului, și profesorul Traian Chirilă, originar din România, inventatorul unei cornee artificiale din biomateriale care poate substitui corneea de la donorii umani.
În cadrul întâlnirii, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul UMFST Târgu Mureș, le-a prezentat invitaților infrastructura de cercetare și principalele preocupări ale Universității. Totodată, s-a discutat despre realizarea unor proiecte comune în domeniul oftalmologiei, despre tratamentul fotochimic al țesutului aortic și dezvoltarea unor modele animale de anevrism aortic abdominal, atât pe animale mici, cât și pe animale mari. În același timp, s-au pus bazele unor viitoare schimburi de studenți, doctoranzi și postdoctoranzi.
La finalul întâlnirii, oaspeții au vizitat infrastructura de cercetare a UMFST Târgu Mureș: Centrul de Cercetări Avansate Medico-Farmaceutice, Biobaza și Stația experimentală.