Au debutat lucrările Conferinței Naționale „Tehnologia & IHealth în Medicina Secolului XXI”

De astăzi au început lucrările Conferinței Naționale „Tehnologia & IHealth în Medicina Secolului XXI”, eveniment organizat de Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș și Asociația Medicală Română, sub egida Academiei Române.

Evenimentul științific, derulat în perioada 6 – 9 iulie 2022, va reuni într-un cadru interdisciplinar desfășurat pe 24 de secțiuni, medici, bioinformaticieni, specialiști IT & inginerie medicală, farmaciști, biochimiști, bioingineri, cercetători în domeniile de specialitate.

Programul științific al evenimentului cuprinde următoarele secțiuni:
ATI | BIOINFORMATICĂ & INTELIGENŢĂ ARTIFICIALĂ & LASER | CARDIOLOGIE | CHIRURGIE CARDIOVASCULARĂ | CHIRURGIE PLASTICĂ | CHIRURGIE GENERALĂ | DIABETOLOGIE | FARMACIE | OBSTETRICĂ & GINECOLOGIE | GASTROENTEROLOGIE- HEPATOLOGIE | IMAGISTICĂ-RADIOLOGIE | MEDICINĂ DE FAMILIE & PEDIATRIE | MEDICINĂ DE LABORATOR | MEDICINĂ DE URGENŢĂ | NEUROCHIRURGIE | OFTALMOLOGIE | ONCOLOGIE | ORL | ORTOPEDIE | PNEUMOLOGIE|  STOMATOLOGIE | REABILITARE MEDICALĂ | SIMULAREA MEDICALĂ | UROLOGIE

În cuvântul de deschidere a conferinței, Rectorul UMFST, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei a evidențiat rolul și importanța desfășurării acestei ediții inaugurale la Târgu Mureș, în cadrul Universității noastre care a dobândit în ultimii ani și componenta de tehnologie. Conferința reprezintă un eveniment științific de amploare care, evaluează prin tematica abordată în lucrările celor peste 200 de lectori participanți din țară și străinătate, simbolistica medicinei de astăzi, atât de diferită de medicina clasică prin intervenția tehnologiei în actul medical, de la diagnosticarea precoce de precizie, la tratamente și monitorizare eficace a diverselor patologii.

„Medicina fără tehnologie nu poate exista. Este necesar un efort permanent de adaptare la noile tehnologii care vin în sprijinul actului medical clasic, vorbim despre complementaritate; de pildă chirurgia non-invazivă face pași foarte mari în folosul umanității, tehnologia înlocuiește de multe ori mâna chirurgului însă, nu trebuie uitat faptul că în spatele tehnologiei va exista întotdeauna un medic, omul care folosește inteligența artificială ca un instrument menit să servească scopului pentru care a fost creat” a transmis Rectorul UMFST, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram