Consulul Germaniei la Sibiu și directorul Camerei de Comerț Româno-Germană, în vizită la UMF Tîrgu Mureș
Consulul Republicii Federale Germania la Sibiu, Excelența Sa, Hans E. Tischler, și directorul general al Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană, Sebastian Metz, s-au aflat joi, 7 iunie 2018, în vizită la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș. Este pentru a doua oară în acest an când șeful Consulatului German vizitează Universitatea noastră.
Discuțiile purtate joi s-au axat pe extinderea relațiilor de cooperare între UMF Tîrgu Mureș și universități din Germania, dezvoltarea de parteneriate ale universității noastre cu companii din domeniul ingineriei medicale, farmaceutic și de tehnologie medicală din Germania, precum și pe întărirea relațiilor cu mediul academic și mediul privat german.
Prorectorul UMF Tîrgu Mureș, prof. dr. Angela Borda, le-a prezentat invitaților obiectivele strategice ale Universității și principalele preocupări. În privința vizibilității internaționale, s-a adus în discuție excelenta colaborare a Universității noastre cu studenții și cercetătorii din Germania. În prezent, la UMF Tîrgu Mureș studiază 169 de studenți germani, iar anul acesta au fost admiși 133 de candidați din Germania prin intermediul „early admission”, un sistem de admitere pentru studenții internaționali, unic la nivel național, care funcționează cu succes la UMF Tîrgu Mureș de trei ani.