Early Admission and Regular admission
Universitatea de Medicină și Farmacie Tîrgu Mureș a lansat zilele trecute calendarul pentru admitere dedicat studenților de pretutindeni, atât în ceea ce privește procedura de early admission cât și pe cea de regular admission.
Conform acesteia, studenții străini care vor să afle din timp dacă dosarul lor este acceptat înainte ca alte universități să lanseze propriile proceduri au acum posibilitatea de a accesa site-ul umftgm.ro (disponibil și în engleză și maghiară) și să descopere procedura de early admission. Conform calendarului, înscrierea va începe la data de 1 martie și se va derula până la sfârșitul lunii (31 martie), după care în perioada 4 -15 aprilie să susțină interviul, iar pe data de 22 aprilie se vor afișa rezultatele. Următorii pași pentru a deveni student al UMF Tîrgu Mureș vor fi depunerea taxei și a documentației necesare emiterii scrisorii de acceptare (31 iulie).
Practic, studenții au posibilitatea de a parcurge întreaga etapă fără a le fi afectate șansele de a aplica și la o altă universitate.
Dar early admission este doar o parte a procesului de admitere dedicat studenților străini pentru că în perioada 3 mai – 29 iulie se preiau solicitările de admitere în cadrul procedurii regular admission. Asta înseamnă și faptul că cei care nu s-au încadrat în termene pentru early admission mai au o șansă de a veni la Tîrgu Mureș. Toate informațiile legate de early and regular admission se găsesc pe www.umftgm.ro , iar în descrierea procedurii veți găsi și link-uri către documentația necesară, formularele online care sunt necesare pentru înscriere precum și broșurile „Studying medicine and pharmacy in Tirgu Mures” și „10 reasons to choose our university”
Early admission – soluția perfectă din Germania până în Nepal
Frederik Laier, student german la Facultatea de medicină generală din cadrul UMF Tîrgu Mureș ne-a arătat că „am ajuns la UMF: în urma unei cercetări făcute pe internet în care am descoperit umftgm.ro și de acolo m-am informat direct de pe site. Tot pe site am găsit broșura 10 motive care mi-a plăcut foarte mult, după care am continuat să ne informăm despre UMF Tîrgu Mureș de pe forumurile de tineri unde studenții germani își povestesc experiențele și viața în universitățile dinafara Germaniei. Ultima modalitate prin care ne-am informat despre universitate a fost prin intermediul studenților din anii mai mari” Referitor la procedura de early admission, Frederick ne-a mărturisit că „primul contact direct cu UMF Tîrgu Mureș a fost prin intermediul site-ului unde am completat formularele on-line de admitere care mi s-au părut foarte bine structurate și complete din punctul de vedere al conținutului de informații. Apoi am luat legătura cu Decanatul Facultății de medicină generală și am continuat corespondența pe partea administrativă”
Sumit Yadav vine din Nepal și îi place foarte mult la Tîrgu Mureș:”Am început să cercetez oferta universităților din Europa în timpul clasei a 13a de colegiu dar mi-am dat seama că îmi va fi foarte greu din cauza limbii de predare, înafara englezei. Apoi am restrâns aria de căutare în țările unde găseam universități cu predare în engleză, am studiat oferta din Croația și alte țări până când am ajuns la România. Am observat că în România sunt foarte mulți studenți din Germania, în mod deosebit la Cluj Napoca și București. Dar am început să studiez în paralel și oferta de studiu, să compar universitățile și am ajuns la concluzia că pentru mine cea mai potrivită variantă e Tîrgu Mureș”.
La întrebarea și totuși cum te-ai hotărât să vii la UMF Tîrgu-Mureș, Sumit ne-a surprins puțin „am văzut că Tîrgu Mureș este un oraș foarte frumos și m-am decis să fac o vizită de recunoaștere și vă spun sincer că primul contact l-am avut cum s-ar zice „în direct” când am vizitat universitatea. Am aplicat și online în cadrul early admission dar am vrut să văd cu ochii mei cum arată UMF Tîrgu Mureș. Apoi, după ce toate procedurile au fost îndeplinite a urmat cea mai lungă lună de așteptare din viața mea până când am primit răspunsul că sunt admis”
UMF Tîrgu Mureș concurență directă cu universitățile din Italia
Una dintre cele mai interesante discuții am avut-o zilele trecute cu Michela Parente, o tânără studentă din sudul însorit al Italiei care înainte să vină la Tîrgu Mureș a studiat un an medicina în Canada și a fost admisă la una dintre universitățile de profil din Italia: „am auzit de UMF Tîrgu Mureș printr-un lung șir de prietenii, din vorbă în vorbă. Da, chiar așa. A fost o nebunie totală până am descoperit UMF Tîrgu Mureș”. Ei bine, dar treburile devin serioase atunci când ești pus în fața deciziei care îți va afecta viitorul: „Îmi place foarte mult aici, și asta o pot dovedi prin faptul că ulterior datei la care am venit la Tîrgu Mureș pentru a începe studiile am primit și acceptul de a studia la o universitate din Italia, tot medicină. Dar am ales Tîrgu Mureș. Universitatea din Italia nu are asemenea Campus universitar, nu are clădiri atât de impunătoare, un mediu atât de plăcut de studiu. Nu există laboratoare de nici un fel, nu există piscină, și decizia a fost relativ simplu de luat, chiar cred că UMF Tîrgu Mureș are atuuri serioase”.
Și pentru că o universitate nu poate fi catalogată ca fiind serioasă doar privind spre baza materială, Michela întră în detalii: „Probabil cel mai bun lucru de aici este procesul de învățământ: suntem divizați în grupe mici de studiu de 8-10 studenți și asta înseamnă extrem de mult pentru aprofundarea unor tehnici, studiul unor proceduri, etc. Iar atmosfera din cadrul grupului de studenți străini este minunată.” Acest aspect ne-a fost semnalat și de Benedikt Wagner, Germania: „Cel mai frumos moment de până acum cred că a fost cel în care am aflat că am luat primul examen, a fost un sentiment minunat, aș spune incredibil de bucurie. Apoi, am mai avut o experiență extraordinară când am intrat pentru prima dată în spital și am observat primele consultații pe pacienți. Așa cum probabil știți, în Germania nu este posibil așa ceva pentru studenții din primii ani de medicină”. Frederick Laier, care este și liderul studenților străini din anul I, la UMF Tîrgu Mureș confirmă: „cred că cel mai important lucru pe care l-am descoperit la UMF Tîrgu Mureeș este accesul direct la pacienți și experiența practică pe care o descoperi din primii ani de studiu. În Germania acest lucru nu este posibil în primii cinci ani de studiu, dar aici legătura dintre spital și profesorii universitari este extrem de strânsă și aceasta ne dă nouă studenților posibilitatea de a interacționa cu viața și provocările reale ale unui medic din primii ani de studiu”
În loc de concluzie, o vom lăsa pe Jennifer Messner, studentă în anul I medicină generală, să ne zică ce părere și-a format despre Tîrgu Mureș: „I’m lovin’ it! e cel mai simplu mod de a spune cum mă simt aici. Îmi plac oamenii din România, îmi plac locurile, îmi place faptul că oamenii își dau silința în comunicarea cu noi chiar dacă nu vorbim limba română, îmi place atmosfera, îmi place comunitatea, colaborarea cu ceilalți studenți străini și atmosfera este minunată, și aș menționa că „Săptămâna bobocilor” a fost extrem de reușită și o experiență nemaiîntâlnită!”
Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș poate fi contactată prin intermediul www.umftgm.ro sau prin e-mail: grosan.dan@umftgm.ro sau direct la 0265215551 extensia 173, biroul de Relații cu publicul poate fi contactat la acelasi număr cu extensia 259, adresa de email comunicare@umftgm.ro