Maratonul Vaccinării continuă la UMFST!

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș a dat startul celui de-al doilea Maraton al Vaccinării.

Acțiunea de vaccinare împotriva SARS-CoV-2 se desfășoară în perioada 4 – 6 iunie 2021 și se adresează celor 7.504 persoane imunizate cu prima doză, dar și persoanelor nevaccinate până în prezent, inclusiv copii cu vârsta de peste 12 ani. Vaccinul administrat este Pfizer BioNTech, atât pentru rapel cât și pentru cei care doresc să fie imunizați cu prima doză.

Noutățile acțiunii de vaccinare și aspectele tehnice și organizatorice au fost prezentate vineri, 4 iunie 2021, în cadrul unei conferințe de presă, la care au participat: prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, Mara Togănel, prefectul județului Mureș, dr. Iuliu Moldovan, directorul Direcției de Sănătate Publică Mureș, și prof. univ. dr. Septimiu Voidăzan, UMFST Târgu Mureș.

Maratonul vaccinării este organizat de Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, în parteneriat cu Instituția Prefectului – Județul Mureș, Consiliul Județean Mureș, Primăria Municipiului Târgu Mureș, Direcția de Sănătate Publică Mureș, unitățile sanitare mureșene, asociațiile studențești din cadrul UMFST și primăriile din județul Mureș, cu sprijinul Comitetului Național pentru coordonarea activităților de vaccinare împotriva SARS-CoV-2.

Rectorul UMFST Târgu Mureș, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, a declarat că acțiunea comună din urmă cu trei săptămâni a reprezentat un succes și a transmis că mobilizarea care a avut loc la nivelul întregului județ a fost una remarcabilă, iar reacția și simțul civic al oamenilor au fost peste măsură, așa încât răspunsul populației la al doilea maraton nu a mai fost o surpriză, ci un lucru absolut natural.

„Cele 7.500 de persoane vaccinate pe zece fluxuri, raportat la populația pe care o are județul, conduce la concluzia că mobilizarea care a avut loc la nivelul întregului județ a fost una remarcabilă, dar și reacția și simțul civic al oamenilor au fost peste măsură. De aceea, răspunsul populației, trecând azi dimineată prin fața centrului de vaccinare, nu a mai fost o surpriză, ci un lucru absolut natural. Privind retrospectiv, am avut convingerea că și de această dată acțiunea se va derula așa cum trebuie, atât din punct de vedere al populației, cât și din punct de vedere organizatoric. Ceea ce este nou cu această ocazie este următorul lucru: de data aceasta vaccinăm și copii peste 12 ani, ceeea ce nu a fost posibil în prima fază a maratonului de vaccinare. Acum avem această autorizare și putem face acest lucru în condiții de maximă siguranță. Maratonul Vaccinării, desfășurat la UMFST începând de astăzi și până luni dimineață, acoperă în cea mai mare măsură rapelul, dar și administrarea de primă doză pentru persoanele care nu s-au vaccinat până în prezent și care vor avea soluțiile tehnice necesare pentru a se vaccina la timp cu cea de-a doua doză”, a transmis prof. univ. dr. Leonard Azamfirei.

Prof. univ. dr. Septimiu Voidăzan a prezentat aspectele organizatorice și noutățile Maratonului Vaccinării și le-a transmis mulțumiri tuturor voluntarilor implicați în această acțiune. „Funcționăm cu 10 fluxuri de vaccinare, sunt angrenate aproximativ 300 de persoane pe toată perioada acestui maraton, de astăzi, de la ora 8.00, până luni, la ora 8.00. Doresc să le mulțumesc persoanelor implicate, asistenților medicali, medicilor rezidenți, medicilor specialiști care ne ajută foarte mult pe partea de triaj medical și pe partea de supraveghere, studenților de la medicină fără de care ne-am fi descurcat foarte greu. Putem să vaccinăm și copiii cu vârsta peste 12 ani, important este să se prezinte la centrul de vaccinare cu părinții sau cu un tutore. Vom putea să vaccinăm și persoane care se prezintă pentru a doua doză, chiar dacă prima doză a fost făcută în altă parte, suntem pregătiți cu doze de vaccinare și cu materiale sanitare”, a declarat prof. univ. dr. Septimiu Voidăzan.

Prefectul județului Mureș, Mara Togănel, a transmis că Maratonul Vaccinării este efortul conjugat al autorităților, al voluntarilor și al societății civile.

„Este un succes pentru că l-am tratat cu maximă seriozitate și ne-am implicat extrem de activ toți pe toate liniile de competență pe care le avem. Îmi doresc tare mult să vină chiar și persoane în plus, le mulțumesc încă o dată voluntarilor pe care i-am reîntâlnit și astăzi la intrare și pe care i-am văzut și la maratonul trecut, felicitări domnului dr. Voidăzan și nu pot decât să spun că la UMFST lucrurile funcționează foarte bine și foarte corect”, a afirmat Mara Togănel.

Directorul Direcției de Sănătate Publică Mureș, dr. Iuliu Moldovan, a prezentat situația vaccinării în județul Mureș. „Până în acest moment în județul Mureș au fost vaccinate peste 120.000 de persoane cu prima doză, peste 90.000 cu schema de vaccinare completă, iar prin medicii de familie s-au vaccinat într-o lună de zile 4.000 de persoane cu vaccinul Johnson & Johnson. Continuăm campania de vaccinare în mediul rural și nu numai, vom desfășura acțiuni în toate orașele județului, vom organiza evenimente, astfel încât să reușim să ajungem la o acoperire vaccinală cât mai bună și implicit o toamnă cât mai normală și mai liniștită”, a precizat dr. Iuliu Moldovan.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram