Performanță și inovare la Facultatea de Economie și Drept
Noul decan al Facultății de Economie și Drept din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade”, conf. univ. dr. Daniel Ștefan, a prezentat, într-un interviu la UMFSTv Live, principalele direcții pe care facultatea pe care o conduce dorește să le dezvolte în perioada următoare, în mandatul 2020-2024.
„Facultatea de Economie și Drept s-a consolidat într-un număr semnificativ de ani, învățământul economic și învățământul juridic au o istorie importantă în Târgu Mureș, au ajuns la un grad de maturitate, în care au fructificat această acumulare adusă de personalități în domeniul juridic și economic, care au susținut dezvoltarea facultății de-a lungul anilor. Din punctul meu de vedere, facultatea se află într-un moment în care nevoie de inovare, de un nou început bazat pe fundamentele create înainte. Avem un corp de cadre didactice bine pregătite și motivate, cu experiență și inovative. Începem să construim o nouă bază pentru viitorul în această direcție, cu tineri dinamici, axați pe activitățile de cercetare și cu rezultate impresionante, pe care încercăm să-i angrenăm în ceea ce înseamnă nou și inovare. Strategia pe care o vom ținti va fi una de diferențiere, ne focusăm pe inovarea programelor de studii, a metodelor de predare, precum și a dotărilor. În ceea ce privește digitalizarea, sunt fericit să constat că ceea ce am început în urmă cu an în cadrul facultății, și anume crearea de mici echipe de lucru și utilizarea platformei Microsoft Teams, s-a dezvoltat la nivelul Universității, cu contribuția importantă a unor membri de la Facultatea de Economie și Drept”, a precizat conf. univ. dr. Daniel Ștefan.
Interviul integral cu conf. univ. dr. Daniel Ștefan se poate urmări aici: https://www.youtube.com/watch?v=P60OZ0g_lBE.