Premiul BEST PAPER acordat doctoranzilor UMFST, în domeniul Informatică
Miercuri, 10 noiembrie 2021, a avut loc Conferința Internațională European Interdisciplinary Cybersecurity Conference (EICC), ediția 2021, (https://www.fvv.um.si/eicc2021/). Conferința online a fost organizată de către colectivul de Informatică din cadrul Departamentului de Inginerie Electrică și Tehnologia Informației, UMFST.
EICC2021 a atras o serie de lucrări științifice, fiind selectate într-un final un număr de 18 lucrări (inclusiv postere), din 33 de lucrări primite, ceea ce a rezultat într-o rată de acceptare de 55%.
Premiul BEST PAPER a fost acordat singurei lucrări acceptate din România, ai cărei autori sunt Lenard Teri și Bolboacă Roland, doctoranzi în domeniul Informatică la UMFST și membri ai Network and Information Security Lab din cadrul UMFST (https://nislab.umfst.ro/).
Lucrarea lor, intitulată “A Statefull Firewall and Intrusion Detection System Enforced with Secure Logging for Controller Area Network”, documentează o soluție pragmatică pentru detectarea și filtrarea tentativelor de intruziune (ex. atacuri cibernetice) în autovehicule. Aceasta a fost realizată în contextul proiectului de cercetare DIAS: Smart Adaptive Remote Diagnostic Antitampering Systems, finanțat prin mecanismul Horizon 2020 Research and Innovation (https://dias-project.com/).