UMFST Live: Emisiune Academica dedicată poetului Mihai Eminescu

Prodecanul Facultății de Științe și Litere „Petru Maior” din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, lect. univ. dr. Dumitru Mircea Buda, a vorbit duminică, 2 februarie 2020, în cadrul emisiunii Academica, de la UMFST Live, despre poetul Mihai Eminescu și importanța acestuia în context european. Emisiunea a fost realizată și moderată de lector univ. dr. Corina Lirca.

Pe parcursul lunii ianuarie, la UMFST Live au avut loc mai multe emisiuni și activități dedicate marelui poet și implicit Zilei Culturii Naționale. Anul acesta, s-au împlinit 170 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu.

 „Eminescu a fost foarte receptiv mai ales la romantismele europene pe care istoricii literari le reunesc sub sintagma High Romanticism, el a asimilat aceste poetici occidentale, creația sa aparținând unui romantism românesc, să spunem, decontextualizat, dacă e să ne referim la viziunea globală asupra literaturii occidentale, care era, la acel moment, deja la vârsta baudelairiană. Dar romanticii din al doilea val au o profunzime extraordinară tocmai pentru că aceștia sunt, de fapt, primii moderni autentici, cei care într-un fel inventează modernismul […] Altminteri, e foarte interesant gustul lui Eminescu pentru trecut, pasiunea pentru istoria națională (a încercat chiar să construiască un panteon de voievozi români), lucru care e mai vizibil în teatrul său decât în poezie, unde există și o raportare la Shakespeare, pe care îl numește, într-o poezie postumă, „Cărțile”, „prieten drag al sufletului meu”. La acestea se adaugă nostalgia regresivă pentru copilărie, melancolia ca o stare fundamentală, toate ținând de structura romantică a sensibilității lui Eminescu. Sunt și deosebiri importante – pentru oricine se apropie de Eminescu e evident că el e diferit de Leopardi, dar asta este ceea ce îi dă specificitate și putere ca poet”, a arătat lect. univ. dr. Dumitru Mircea Buda.

Despre relevanța postumelor eminesciene, considerate mai importante decât antumele: „Începând cu Petru Creția și Ion Negoițescu, accentul în receptarea lui Eminescu cade pe postume și teza acestora este că antumele sunt doar un fel de vârf al aisberg-ului, doar reperele unei creativități  gigantice, pe când ceea ce se află în dedesuptul acestui relief de suprafață, postumele, e de o covârșitoare substanțialitate și reprezintă un continent neexplorat”, a explicat prodecanul Facultății de Științe și Litere „Petru Maior”.

În ceea ce privește propulsarea lui Eminescu în top-ul canonului literar românesc încă din contemporaneitatea sa, lect. univ. dr. Dumitru Mircea Buda a afirmat: „Poate că putem înțelege de ce e Eminescu un poet atât de relevant pentru noi dacă ne amintim o mică teorie despre importanța grupurilor literare și a grupurilor de prestigiu pe care o face Sorin Adam Matei, care ne explică foarte limpede cum un poet de talia lui Eminescu, prin influența unui grup de presiune, cum este Junimea, grup care-ntr-un chip aproape miraculos ajunge să-și subordoneze instituțiile de putere culturală în câtva timp (și sunt niște intelectuali tineri, ”in their twenties”), cum printr-un asemenea mecanism ajunge Eminescu să devină cel care este, inclusiv mitul eminescian începe să fie construit”.

Cât despre relația cu Veronica Micle, invitatul a spus: „Imaginea iubirii lor, de 14 ani, copleșește și acoperă și alte iubiri ale poetului. De pildă, Theodor Ștefanelli, coleg și prieten al lui Eminescu, amintește de Eufrosina-Lena Popescu,  o fată de optsprezece ani de o frumusețe răvășitoare, care făcea parte din trupa lui Pascaly în vremea în care Eminescu era copist, sufleur acolo, cea care se pare că ar fi fost cea căreia Eminescu i-a închinat versurile din ”La o artistă” sau ”Amorul unei marmore”, apărute în Familia pe la 1868. Dar în Veronica se coagulează un prototip de feminitate adorată de Eminescu și se topesc în ea ființele tuturor iubitelor de dinainte și de după, ale celor posibile și virtuale.

Referindu-se la mitul eminescian și demitizarea poetului, prodecanul Facultății de Științe și Litere „Petru Maior” a precizat: „Imaginea noastră despre Eminescu nu-i altceva decât o oglindă în care ne reflectăm propriile noastre fantasme identitare, propriile noastre succese sau alienări. Una dintre erorile pe care le facem este să ne imaginăm că mitul Eminescu este unul comunist și mai exact ceaușist. E adevărat, ceaușismul a configurat un Eminescu pe măsura necesităților doctrinei oficiale de partid și de stat, ale propagandei, însă rădăcinile mitului lui Eminescu, ale acelei imagini de ”semizeu” sunt mult mai îndepărtate și ele se regăsesc chiar în primul articol pe care i-l dedică, pe la 1871, Titu Maiorescu. După aceea, mai multe generații de scriitori au contribuit la întreținerea mitului eminescian: mai întâi, generația lui Vlahuță, care e și un epigon eminescian, a lui Delavrancea, urmată de generația lui Nicolae Iorga, de simboliști – Iorga nu ezită să mărturisească cum generația lui ”a cunoscut un zeu, iar zeul acela se numea Eminescu” – în fine, momentul de vârf al mitului eminescian e atins în anii 30 ai secolului trecut, când avem o generație de tineri teribili, de revoltați, gândiți-vă doar la Eugen Ionescu și la ce paradă iconoclastă face el ”distrugând” toată literatura contemporană, or el, Eliade, Steinhardt, Cioran, i se închină lui Eminescu. Iar ori de câte ori Eminescu e contestat, când apar câțiva dectractori, intelectuali din generații diferite se unesc pentru a-l apăra, el face, să zicem așa, victime și postum. Demitizarea începe efectiv cu acel număr celebru din 1998 al Dilemei, când un grup de tineri scriitori ce au devenit între timp numele grele ale canonului optzecist sau nouăzecist propun o dezbatere necesară și care a dezosificat o receptare anchilozată a lui Eminescu. După aceea, Eminescu începe să reintre în atenția publicului, fiind prizat ca un poet extraordinar de puternic și care continuă, încă, să influențeze scrisul tuturor celor care contează în literatură”.

 Emisiunea se poate urmări aici.