UMFST Live: Ingineria medicală, un program de studii dedicat tinerilor interesați de științele inginerești aplicate și pasionați de medicină
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, prin Facultatea de Inginerie și Tehnologia Informației, a introdus, în anul 2019, în oferta educațională, un program nou de studii de licență denumit Inginerie medicală, care s-a bucurat de mare succes în rândul tinerilor interesați de științele inginerești aplicate și pasionați de medicină.
Despre noul program de studii, primul demers în plan academic asumat de UMFST în urma fuziunii celor două universități în ceea ce privește diversificarea ofertei educaționale, au vorbit luni, 17 februarie 2020, la UMFST Live, prof. univ. dr. ing. Dorin Bică, directorul Departamentului de Inginerie Electrică și Tehnnologia informației, și șef lucrări dr. Bianca-Liana Grigorescu, de la Disciplina Fiziopatologie a Facultății de Medicină.
„Decizia privind înființarea acestui program de studii a fost una naturală, firească, dar în ultimul timp s-a dovedit una imperios necesară. În ultimii 15-20 de ani, fosta UMF și fosta UPM au derulat în aceste direcții proiecte de cercetare care au condus la rezultate care conferă astăzi programului Inginerie medicalp un bagaj istoric consistent și care permit funcționarea acestuia. Actul de fuziune din 2018 a pus lucrurile în mișcare, astfel încât în toamna anului 2019 a fost creat cadrul prin care acest program a fost integrat în oferta educațională a Universității. Ideea de bază a fost să punem într-un cadru funcțional componenta medicală și componenta tehnică. La sesiunea de admitere din septembrie 2019, Universitatea a scos la concurs 60 de locuri, 45 bugetate și 15 cu taxă, majoritatea locurilor fiind ocupate. La acest moment, putem să afirmăm că pe baza competențelor cadrelor didactice de la Facultatea de Inginerie și Tehnologia Informației și de la Facultatea de Medicină, putem oferi studenților un parcurs educațional de calitate și cu perspective profesionale deosebite”, a explicat prof. univ. dr. ing. Dorin Bică.
Absolvenții de Inginerie medicală vor asigura implementarea, promovarea și suportul tehnologiilor, echipamentelor și soluțiilor inovative care, alături de resursa umană medicală, susțin dezvoltarea și calitatea pieței serviciilor medicale.
„Medicina modernă nu ar fi existat fără suport tehnologic avansat. Nu putem pune un diagnostic de acuratețe, nu putem ajunge la o performanță terapeutică deosebită dacă nu avem un suport tehnic care să ne ajute să salvăm viețile pacienților. Prin prisma acestui lucru, implementarea unui program de studii care să reunească sub umbrela lui dorința noastră de a ne pune în slujba pacientului la un nivel cât mai avansat și materialul logistic care să ne ajute a fost extrem de necesară. Acest lucru reunește atât progresul științific medical, cât și progresul tehnologiei moderne”, a arătat șef lucrări dr. Bianca-Liana Grigorescu.
Vă invităm să aflați mai multe informații extrem de interesante despre acest program de studii, impresii, primul an de funcționare, urmărind emisiunea realizată și moderată de lector univ. dr. Corina Lirca: https://www.youtube.com/watch?v=w_7v8vBwvJY.
De asemenea, pentru a fi la curent cu noutățile în ceea ce privește admiterea 2020, vă invităm să accesați: https://www.umfst.ro/admitere/admitere-2020.html.