Vine sesiunea!
Sesiunea de examene, o sintagmă cu o rezonanță aparte pentru fiecare individ, reușește, în mod paradoxal, să transforme somnul liniștit al unei colectivități într-o nebuloasă de stări interioare precum: insomnii, stres, emoții, renunțare, panică, speranță, dezamăgire, evadare.
Te întrebi cum ai putea să eviți aceste trăiri inconfortabile? Cum ar fi dacă sesiunea nu s-ar mai simți ca o obligație neplăcută și mai ales cum ai putea să îți îndeplinești cu succes planul de studiu?
Ei, bine, totul ține de percepție, de modul cum fiecare individ a fost antrenat să perceapă adaptarea la mediu de viață. Viața de student, la fel ca școala primară, primul sărut sau alte evenimente importante în dezvoltarea individului ca ființă umană, presupune un exercițiu de adaptare la condițiile de mediu, la societate, la cerințele care vin concomitent cu responsabilitatea.
Una dintre cele mai sănătoase soluții are la bază mecanisme psihologice. Conform acestora, învățarea este o activitate sistematică, dirijată, desfășurată într-un cadru organizat, orientată în direcția asimilării de cunoștințe și a formării structurilor psihice și de personalitate. Prin urmare, un pas înainte ar fi studiul în timpul semestrului întrucât procesul de învățare presupune integrarea acestuia în rutina individuală, realizarea lui frecventă și nu ocazională, într-o atmosferă care să creeze condițiile necesare pentru concentrarea asupra obiectivului, respectiv studiul.
Mecanismele au la bază premisa că există patru componente esențiale ale procesului de învățare:
1. Percepția propriei competențe
Individul este cel mai aspru critic al său, dar trebuie să știe să își evalueze obiectiv și competențele, calitățile, atuurile, capacitatea de realizare.
Implicarea activă și autocontrolul
Individul trebuie să își dorească să se dezvolte, evoluția este caracteristica ce ne diferențiază de animale, capacitatea de discriminare între evenimente rutiniere și priorități.
2. Sarcinile academice
Aici intervine gradul de interes pe care individul îl manifestă față de sarcini şi cât de utilă este sarcina de efectuat pentru dezvoltarea acestuia. Un rol important îl ocupă motivația de realizare, care se referă la situațiile în care este pusă în discuție competența unui individ și care sunt acele dorințe care îl determină să îndeplinească o temă, să promoveze un examen, să se implice activ în activități extracurriculare. Realizarea acestor acțiuni se reflectă asupra individului, determinându-lsă experimenteze trăiri de natură afectivă pozitive sau negative.
3. Strategiile de învățare
Acestea se referă la organizarea cât mai eficientă timpului și capacitatea de prioritizare a scopurilor pentru care studiezi. Pot fi clasificate în două categorii:
- Scopuri orientate spre învățare: asociate cu motivaţia intrinsecă pentru învăţare, axată pe asimilarea de cunoștințe şi pe dezvoltarea propriilor abilităţi şi competenţe;
- Scopuri orientate spre performanță : asociate cu motivaţia extrinsecă, centrată pe demonstrarea abilităţilor, pe obţinerea notelor mari sau a recompenselor, pe competiţia cu ceilalţi.
În concluzie, conceperea unui plan de studiu și mai ales traseul necesar îndeplinirii cu succes a acestuia necesită o analiză obiectivă a capacității organizatorice, dar și mai important, necesită o dorință permanentă de perfecționare, o dorință de cunoaștere și o continuă competiție cu sine pentru a fi pe zi ce trece mai bun, mai performant, mai mulțumit de sine!
Camelia Coviltir – voluntar blog.umftgm.ro
