Așteptări și contribuții ale angajatorilor la formarea profesională a studenților economiști

1Departamentul de Management-Economie din cadrul Facultății de Economie și Drept a organizat marți, 11 decembrie 2018, masa rotundă „Așteptări și contribuții ale angajatorilor la formarea profesională a studenților economiști”.

Scopul acestei întâlniri a fost de a consolida parteneriatul dintre mediul academic și mediul economic mureșean și de a iniția noi forme de colaborare, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș fiind activ implicată în dezvoltarea economică locală și regională.

4La întâlnire au fost prezenți reprezentanți ai companiilor Hirschmann, E.ON, Goldring, BCR, Unicredit Bank, Arcadia Travel și ai Asociației Absolvenților, alături de cadre didactice din departamentele Facultății de Economie și Drept și SAS.

Discuțiile au avut în vedere în principal identificarea modalităților de implicare a angajatorilor în procesul educațional, în acord cu cerințele standardelor ARACIS: participare la seminarii, la activități de evaluare a studenților, în cadrul de licență și disertație și al comisiilor de asigurare a calității, prin propuneri de îmbunătățire a curriculei universitare pentru a crește nivelul de angajabilitate al absolvenților.

O altă temă abordată a fost cea a facilităților pe care angajatorii le pot oferi studenților în efectuarea stagiilor de practică studențească sau a programelor de tip „internship”.

5De asemenea, angajatorii s-au referit la așteptările lor cu privire la formarea profesională a studenților, date fiind percepțiile și experiențele acestora privind nivelul actual de pregătire al studenților și absolvenților.

Evenimentul a fost coordonat de către decanul Facultății de Economie și Drept, conf. univ. dr. Daniela Ștefănescu, care a reafirmat preocuparea continuă a facultății în ceea ce priveşte adaptarea ofertei educaționale și a curriculei universitare la cerinţelor angajatorilor.

„Relaţia cu mediul economic şi orientarea în carieră a studenţilor continuă să fie priorităţi pentru noi, iar consolidarea acestor activități de networking pot asigura un triplu câștig: pentru studenți, angajatori și universitate”, a precizat conf. univ. dr. Daniela Ștefănescu.

Conf. univ. dr. Mihaela Kardos

Director Departamentul de Management-Economie

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram