Barron’s – un manual unic pentru admiterea la cele mai reprezentative facultăți de medicină din țară

Șase dintre cele mai importante facultăți de profil din țară utilizează manualul „Anatomie și fiziologie umană pentru admitere la facultățile de medicină” ca unică referință bibliografică pentru examenul de admitere la proba de biologie la facultățile de medicină și medicină dentară din cadrul principalelor universităţi de medicină şi farmacie din ţară, reunite în Alianța Universitară G6-UMF, cu excepția Universității de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti.

Opțiunea Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, care a pregătit ediția în limba română, de a introduce în anul 2014 această carte ca bibliografie de examen a fost una foarte bună. Dovada este faptul că din acest an universitar, 2023/2024, manualul este utilizat în pregătirea candidaților la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj Napoca, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara și la Universitatea Ovidius Constanța. Decizia comună are ca obiectiv principal crearea unui cadru comun de cooperare în domeniile educaționale, științifice și extra-curriculare, standardizarea admiterii la nivel național și o creștere a calității pregătirii candidaților la studiile medicale, prin utilizarea acelorași parametri de pregătire.

Cartea, sub titlul original „E-Z Anatomy and Physiology”, avându-i drept autori pe Barbara Krumhardt și I. Edward Alcamo, a fost republicată în anul 2022 la Editura University Press a UMFST G.E. Palade Tg. Mureș și constituie nu doar o traducere din limba engleză a unui manual utilizat în pregătirea candidaților pentru facultățile și colegiile din SUA, ci și o adaptare a textului la terminologia utilizată în predarea biologiei umane la nivel de studii liceale.

Lucrarea este structurată în 23 de capitole, glosar și index pentru a înlesni clarificarea noțiunilor. În procesul de autoevaluare, cititorul regăsește la sfârșitul fiecărui capitol un număr de 100 întrebări recapitulative de tipuri diferite: completare de noțiuni care se găsesc în textul capitolului, întrebări cu răspuns la alegere, întrebări de tip adevărat/fals, un studiu de caz dar și răspunsurile corecte.

Manualul poate fi procurat la prețul de 150 lei, on-site de la Librăria UMFST sau de la magazinul online găzduit la adresa: https://librarie.umfst.ro/admitere-sesiunea-2023/anatomie-si-fiziologie-umana-pentru-admitere-la-facultatile-de-medicina-2022 dar și din librăriile tuturor universităţilor care au introdus lucrarea în bibliografia de admitere la facultăţile de medicină şi medicină dentară.

Pentru a veni în ajutorul candidaților, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș a dat startul și în acest an cursurilor de pregătire pentru admitere la disciplina biologie – limba română și limba maghiară. Informațiile și calendarul de desfășurare pot fi consultate aici: https://pregatire-admitere.umfst.ro/.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram