Caravana mobilă de screening în județele Mureș, Brașov, Alba și Harghita– programul lunii februarie

Screeningul îți poate salva viața! Fii responsabilă de sănătatea ta!

Screeningul pentru cancerul de col uterin este o metodă de prevenire a cancerului prin depistarea și tratarea anomaliilor în stadiu incipient care, netratate pot evolua către cancerul de col uterin.

Acțiunile planificate cu caravana mobilă pentru screeningul cancerului de col uterin se vor desfășura în luna februarie, în localități din Regiunea Centru, din județele Mureș, Brașov, Alba și Harghita pentru a asigura femeilor din grupul țintă servicii medicale gratuite de screening – recoltare test Babeș-Papanicolau (prin citologia cervicală clasică și prin citologie lichidă) și testarea HPV.

Grupul ţintă, persoanele care vor beneficia de programele de screening, este identificat astfel:

 A. femei cu vârsta cuprinsă între:

 a. 30-64 ani pentru femeile care beneficiază de testarea HPV;

 b. 24-29 ani pentru femeile care beneficiază de testarea Babeş-Papanicolau, au domiciliul/resedinţa în regiunea vizată prin proiect, respectiv regiunea Centru.

B. din punct de vedere medical, intră într-una din următoarele situații: nu au un diagnostic confirmat de cancer de col uterin; sunt asimptomatice; nu au antecedente sugestive pentru patologia de cancer de col uterin. În cazul acelor membri ai grupului țintă – persoane vulnerabile care nu au acte de identitate, aceste persoane vor completa declarații pe propria răspundere din care să reiasă că locuiesc în regiunea de implementare vizată de proiect, respectiv regiunea Centru.

Programul acțiunilor caravanei de screening, luna februarie 2023:

  • 07.02.2023, ora 16.30 – Glăjărie, jud. Mureș (Căminul Cultural)
  • 09.02.2023, ora 16.00 – Roadeș, jud. Brașov (Str. Principală, nr. 74)
  • 14.02.2023, ora 10.00 – Vințu de Jos, jud. Alba (Str. Lucian Blaga, nr. 47)
  • 14.02.2023, ora 15.00 – Pianu, jud. Alba (Centrul de Informare Turistică Pianu)
  • 16.02.2023, ora 16.00 – Periș, jud. Mureș (Gradinița veche, nr.  271A)
  • 17.02.2023, ora 10.00 – Abrud, jud. Alba (Biblioteca Orășenească Abrud)
  • 20.02.2023, ora 10.00 – Tulgheș, jud. Harghita (Str. Principală, nr. 2)
  • 21.02.2023, ora 10.00 – Borsec, jud. Harghita (str. Carpat, nr. 8)
  • 21.02.2023, ora 13.00 – Corbu, jud. Harghita (Corbu, nr. 354)
  • 22.02.2023, ora 10.00 – Bunești, jud. Brașov (Primăria Bunești)
  • 23.02.2023, ora 10.00 – Câlnic, jud. Alba (Primăria Câlnic)
  • 23.02.2023, ora 14.00 – Gârbova, jud. Alba (Căminul Cultural)
  • 24.02.2023, ora 10.00 – Spring, jud. Alba (Căminul Cultural)
  • 24.02.2023, ora 13.00 – Doștat, jud. Alba (Căminul Cultural)
  • 27.02.2023, ora 10.00 – Sibot, jud. Alba (Str. Principală, nr. 153)
  • 28.02.2023, ora 16.00 – Gornești, jud. Mureș (Dispensarul medical, nr. 432)

Proiectul „Program de prevenție, depistare precoce și tratament precoce al cancerului de col uterin, regiunea Centru” (cod SMIS 138603) derulat de Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș are ca obiectiv creșterea accesului la servicii accesibile, durabile și de înaltă calitate, prin organizarea de programe de sănătate si servicii orientate către prevenție, depistare precoce (screening) diagnostic și tratament precoce al cancerului de col uterin.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram