Concursul național de intrare în Rezidențiat, sesiunea 21 noiembrie 2021

Ministerul Sănătății organizează duminică, 21 noiembrie 2021, concursul național de intrare în rezidențiat pe loc și pe post pentru domeniile Medicină, Medicină Dentară și Farmacie, care se desfășoară în șase centre universitare din țară: Târgu Mureș, București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Craiova.

În centrul universitar Târgu Mureș s-au înscris la concurs 1.165 de candidați, astfel: 532 de candidați pentru domeniul Medicină, 234 de candidați pentru domeniul Medicină Dentară și 399 de candidați pentru domeniul Farmacie.

Accesul candidaților în sala în care au fost repartizați, se va face începând cu ora 8:30.

Concursul se desfășoară sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, identice pentru toate centrele universitare în care se organizează concursul, pe durata a 4 ore. Întrebările sunt diferite, în funcție de domeniu.

Alegerea unui loc sau post este condiționată de obținerea unui punctaj minim de promovare de 60% din punctajul maxim realizat la nivel național pentru cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu.

Ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obținut, în limita locurilor/posturilor publicate la concurs, alcătuindu-se o singură clasificare națională pentru fiecare domeniu.

Informații utile privind repartizarea pe săli de concurs a candidaților din centrul universitar Târgu Mureș, acces și instrucțiuni pentru candidați: https://www.umfst.ro/rezidentiat/rezidentiat-21-noiembrie-2021.html

Site oficial al concursurilor naționale de rezidențiat: http://rezidentiat.ms.ro/

Succes candidaților!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram