Conferința lnternațională a Doctoranzilor şi Tinerilor Doctori – Zilele UMFST

Un moment festiv în cadrul Conferinței lnternaționale a Doctoranzilor şi Tinerilor Doctori a fost reprezentat miercuri, 7 decembrie 2022, de acordarea diplomelor de doctor doctoranzilor care au susținut public teza de doctorat în perioada martie-septembrie 2022 și au fost confirmați prin Ordin de Ministru în acest an.

Diplomele au fost înmânate absolvenților de către rectorul UMFST, prof. dr. Leonard Azamfirei, care i-a felicitat pentru munca depusă și i-a îndemnat să continue să crească în domeniile lor de cercetare.

Astfel, au fost premiați doctoranzii: David Remona-Eliza – domeniul Medicină, conducător științific: prof. dr. Minodora Dobreanu; Jîtcă George – domeniul Farmacie, conducător științific: prof. dr. Maria-Titica Dogaru; Moldovan Flaviu – domeniul Medicină, conducător științific: prof. dr. Tiberiu Bățagă; Roman Adina-Maria – domeniul Medicină, conducător științific: prof. dr. Daniela Dobru; Stanca Mihai – domeniul Medicină, conducător științific: prof. dr. Mihai Căpîlnă; Vlad Robert-Alexandru – domeniul Farmacie, conducător științific: prof. dr. Daniela-Lucia Muntean.

Directorul Consiliului pentru Studii Universitare de Doctorat, prof. dr. Rodica Bălașa, a transmis, în cadrul manifestării științifice, că întreaga activitate a Școlii Doctorale este călăuzită de convingerea că la baza oricărei creaţii autentice stă aspiraţia spre unitate, echilibru, ordine şi rigoare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram