Consultații dermatologice, pediatrice și lecții de prevenție dentară, la Casa de Copii din Odorheiu Secuiesc

11O echipă multidisciplinară, formată din medici rezidenți pediatri, dermatologi și studenți ai Facultății de Medicină Dentară din cadrul UMF Tîrgu Mureș, s-a aflat marți, 5 decembrie, la Casa de Copii „Sf. Iosif” din Odorheiu Secuiesc, pentru a oferi consultații copiilor și pentru a susține prezentări interactive despre importanța prevenției dentare pentru sănătate.

Acțiunea a făcut parte din proiectul umanitar „UMF croiește destine”, inițiat de UMF Tîrgu Mureș, în parteneriat cu Casa de Copii, cu scopul susținerii copiilor de către studenți, cadre didactice și angajați ai Direcției Administrative.

Astfel, dr. Alexandra Lațcu și dr. Eniko Korodi, medici rezidenți pediatri, și dr. Raluca Crăciun și dr. Alina Andrei, medici rezidenți dermatologi, au oferit consultații copiilor, mărturisind că la Casa de Copii au găsit „copii îngrijiți, veseli, senini, curioși și cu extrem de mult bun simț”.

1„Este absolut lăudabilă munca pe care întreaga echipă a căminului o desfășoară pentru acești copii. Am întâlnit copii îngrijiți, veseli, senini, curioși și cu extrem de mult bun simț. Cu ocazia vizitei noastre, am examinat o parte din copii cu vârste cuprinse între 6 ani și jumătate și 16 ani. Din fericire, nu am depistat afecțiuni dermatologice grave la niciunul dintre copiii examinați, afecțiunile cele mai frecvent întâlnite fiind caracteristice vârstei, dacă vorbim de acnee și xeroză cutanată cel mai probabil influențată și de sezonul rece și de faptul că niciunul dintre copii nu s-a declarat mare fan al consumului de lichide. Am întâlnit, de asemenea, cazuri de dermatită seboreică, pitiriazis versicolor, keratoză pilară, ulerythema ophryogenes, cheilită angulară, pitiriazis alb al feței, un caz de sebopsoriazis, panaritiu, prurigo strofulus, dar și numeroși nevi joncționali și compuși care au beneficiat de examen dermatoscopic. Am avut la dispoziție eșantione de produse dermatocosmetice destinate tratamentului acneei, pielii uscate, pielii lezate, dermatitei seboreice, pitiriazisului versicolor care au fost distribuite micilor pacienți în funcție de afecțiune. Consider extrem de utile și necesare aceste întâlniri și a fost o absolută bucurie să am ocazia de a face parte din echipa de medici pediatri, dermatologi și viitori medici dentiști din cadrul UMF Tîrgu Mureș.”dr. Raluca Crăciun și dr. Alina Andrei

3„M-am bucurat să găsesc atâția copilași frumos îngrijiți și educați. Consider că acțiunea a fost una binevenită, atât partea educativă pe stomatologie, cât și consultațiile pediatrice și dermatologice. În general, copiii erau foarte bine îngrijiți, fără mari probleme de sănătate, cu excepția unor mici răceli tipice de sezon, carii dentare și câteva patologii dermatologice. Am participat la această acțiune împreună cu colega mea, dr. Eniko Korodi. Credem că este important ca acești copii să beneficieze de educație sanitară, un program de prevenție și consultații periodice, la fel cum ar trebui să se întâmple în toate școlile.”dr. Alexandra Lațcu și dr. Eniko Korodi 

13„La începutul anului universitar ne-am propus să ne extindem activitatea profilactică în afara județului Mureș. În luna noiembrie, am vizitat două școli din județul Brașov, iar la începutul lunii decembrie am ajuns la Casa de Copii din Odorheiu Secuiesc, grație colaborării cu UMF Tîrgu Mureș. Aici am cunoscut copii foarte receptivi, deschiși la nou și interesați de toate informațiile oferite de către noi. Prezentarea noastră a fost una interactivă și animată de filmulețe explicative. La final am fost bucuroși să răspundem întrebărilor copiilor și să exersăm împreună tehnici corecte de periaj dentar. Activitatea a fost o bucurie pentru micuți și o deosebită plăcere pentru noi de a le transmite cunoștințe noi. Intenționăm să ne întoarcem la Odorheiu Secuiesc pentru a oferi consultații în vederea tratamentelor și pentru a menține o relație de prietenie cu liceenii interesați de domeniul medicină dentară.”Anca Mănărăzan, președintele Organizației Studențești de Medicină Dentară.14

10

6

7 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram