Curs de prim ajutor, la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși”
Cadre didactice ale Centrului de Simulare și Abilități Practice și ale Disciplinei ATI II din cadrul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș au susținut marți, 20 martie 2018, la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși”, un curs de „Basic Life Support”, elevii manifestându-și interesul cu privire la manevrele prezentate de către specialiști.
Cursul s-a desfășurat în cadrul programului național „Școala altfel”, cadrele didactice prezentându-le elevilor tehnici de prim ajutor utilizate în numeroase situații de urgență și explicându-le cât de important este să deprindă aceste tehnici. Astfel, elevii au învățat cum se face resuscitarea cardio-pulmonară, tehnica Heimlich.