Conferință despre protecția datelor cu caracter personal în domeniul medical, la UMF Tîrgu Mureș

Reminder Protectia DatelorUniversitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș și Universitatea „Petru Maior” (UPM) din Tîrgu Mureș, în parteneriat cu alte instituții, organizează mâine, 22 martie 2018, în intervalul orar 10.00 – 18.00, în Amfiteatrul Facultății de Farmacie din cadrul UMF Tîrgu Mureș, Conferința „Protecția datelor cu caracter personal în domeniul medical”.

Profesioniștii în domeniile de referință își propun să supună dezbaterii opiniei publice și să analizeze impactul implementării cerințelor privind protecția datelor cu caracter personal în cadrul unităților spitalicești, în înțelesul Regulamentului (UE) 679/2016, precum și perfecționarea profesională a personalului medical și managerial și creșterea calității serviciilor medicale și farmaceutice.

Orice instituție publică sanitară prelucrează datele cu caracter personal ale pacienților ce beneficiază de tratament în cadrul acesteia. Spre exemplu, aceste date pot fi prelucrate în scopul îndeplinirii atribuţiilor legale ale acestora, respectiv în scopuri de medicină preventivă, de stabilire a diagnosticelor medicale, de administrare a unor îngrijiri sau tratamente medicale pentru persoana vizată ori de gestionare a serviciilor de sănătate care acţionează în interesul persoanei.

Organizatorii conferinței își propun ca dezbaterile din cadrul acestui eveniment să conducă la identificarea de posibile provocări și/sau oportunități pentru unitățile sanitare în ceea ce privește implementarea prevederilor Regulamentului General pentru Protecția Datelor în privința siguranței datelor personale ale pacientului.

Deschiderea conferinței va avea loc la ora 10.00, în prezența: prof. dr. Leonard Azamfirei, rectorul UMF Tîrgu Mureș, prof. dr. Călin Enăchescu, rectorul UPM Tîrgu Mureș, conf. dr. Daniela Ștefănescu, decanul Facultății de Științe Economice, Juridice și Administrative din cadrul UPM Tîrgu Mureș, prof. dr. Daniel-Mihail Șandru, Centrul de Studii European, Institutul de Cercetări Juridice, Academia Română, dr. Irina Alexe, cercetător științific asociat la Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române.
La ora 10.45, are loc lansarea cărții „Legislația Uniunii Europene privind protecția datelor personale”, editată de către prof. dr. Daniel-Mihail Șandru și dr. Irina Alexe.

Printre temele abordate în cadrul conferinței amintim: „Punerea în aplicare a Regulamentului General privind Protecția Datelor 2016/679. Experiențe din România”, „Protecția datelor și respectarea dreptului la viață privată în activitatea medicală”, „Neregularități asupra protecției vieții private în relația cu casa de asigurări”, „Maparea fluxului de date cu caracter personal în domeniul medical”, „Încălcarea securității datelor cu caracter personal și obligația de confidențialitate a personalului medical”, „Plan de reacție la încălcările de securitate”, „Practici contrare GDPR în activitatea industriei farmaceutice”, „Implementarea GDPR. Impactul asupra industriei serviciilor medicale”, „Obligația legală de procesare a datelor despre pacient în interesul public. Propuneri de legiferare și studiu de caz asupra mecanismului de feedback al pacientului”, „Dosarul electronic de sănătate – între teorie, practică și alinierea la GDPR”, „Considerații privind grupurile de întreprinderi în materia datelor cu caracter personal”. „Protecția drepturilor pacienților în activitatea purtătorului de cuvânt și a Biroului de relații cu publicul”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram