Delegație universitară din Georgia, la UMF Tîrgu Mureș

Delegatie Tbilisi UMFO delegație a Universității Medicale de Stat din Tbilisi, Georgia, formată din prof. dr. Irina Kapetivazde, prorector Relații Internaționale, și prof. dr. Nino Kandelaki, coordonator instituțional Erasmus, efectuează, în perioada 25 – 30 martie 2018, o vizită la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș, în cadrul programului Erasmus+ „Țări Partenere” KA107.

UMF Tîrgu Mureș a câștigat în cadrul Apelului Erasmus+ Țări Partenere – KA107 pe 2017 două astfel de proiecte, unul cu Universitatea Medicală de Stat din Tbilisi și cel de-al doilea cu Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Chișinău, Republica Moldova.

Acordul bilateral cu cele două instituții de învățământ presupune efectuarea de mobilități de predare, stagii de studiu și stagii de formare din partea cadrelor didactice, a studenților și a personalului administrativ. Astfel, timp de o săptămână, delegația Universității Medicale de Stat din Tbilisi se află la UMF Tîrgu Mureș, urmând ca o delegație a Universității noastre să se deplaseze la Tbilisi.

„Este pentru prima dată când ne aflăm la Tîrgu Mureș și dorim să mulțumim conducerii UMF Tîrgu Mureș pentru deschidere și pentru cooperare. Pentru universitatea noastră, pentru studenții noștri este extrem de importantă această cooperare în vederea internaționalizării universității și a creării un sistem educațional conform cu cele mai înalte standarde europene. În cadrul programului Erasmus+ avem 22 de acorduri de colaborare cu universități renumite din Europa, ceea ne va ajuta la îndeplinirea acestor obiective”, a transmis prof. dr. Nino Kandelaki, care s-a arătat impresionată de infrastructura UMF Tîrgu Mureș, punctând ospitalitatea conducerii Universității.

La rândul său, prof. dr. Irina Kapetivazde a transmis că în afara acordului bilateral Erasmus, cele două universități trebuie să încheie și un acord de colaborare general, non-Eramsus, al cărui obiectiv principal va fi să permită schimburi de studenți pentru stagii de practică de cel puțin o lună. Aceste stagii sunt o oportunitate excelentă atât pentru studenții UMF Tîrgu Mureș, cât și pentru cei ai Universității Medicale de Stat din Tbilisi de a dobândi cunoștințe, abilități practice și experiențe într-un centru universitar nou.

„Suntem extrem de bucuroși de colaborarea noastră cu Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș și așteptăm cu drag studenții în centrul nostru universitar pentru efectuarea mobilităților de studiu sau de practică”, a afirmat prof. dr. Irina Kapetivazde.

Programul Erasmus+ Țări Partenere – KA107  a fost lansat de Uniunea Europeană în anul 2015, iar în cadrul acestuia universitățile care dețin Carta Universitară Erasmus+ pot accesa fonduri europene pentru a derula mobilități în țări din afara spațiului european.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram