Doctorul inimilor, desemnat președinte al Senatului UMFST

Emisiunea Academica de duminică, 16 februarie 2020, de la UMFST Live, îl va avea ca invitat pe prof. univ. dr. Horațiu Suciu, președintele ales al Senatului Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş, președintele Colegiului Medicilor Mureș, membru al Academiei de Științe Medicale, o personalitate a vieții medicale și academice, un model profesional și uman.

Printre subiectele care vor fi abordate în cadrul emisiunii se numără: performanțele de la Institutul Inimii și eforturile care stau în spatele medicinei de performanță, cum se poziționează chirurgia cardiovasculară pentru adulți și copii în România și schimbările ar trebui să se facă în sistemul de sănătate, parcursul profesional, de la decizia de a deveni medic, la alegerea specialității, la prima intervenție chirurgicală și până la punerea bazelor științifice ale chirurgiei cardiace pediatrice în România, activitatea de transplant din punct de vedere psihic și emoțional, desemnarea în funcția de președinte al Senatului – gânduri și obiective, învățământul medical actual și direcțiile de dezvoltare etc.

Vă invităm, așadar, să urmăriți, duminică, emisiunea pentru a afla informații extrem de interesante.

UMFSTLive #Academica

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram