Interviu cu rectorul UMF, prof. dr. Leonard Azamfirei

Cum a fost admiterea?

Am dat admiterea in 1986, am venit în Tîrgu Mureș din Botoșani, într-un oraș în care nu am fost niciodată până în momentul admiterii. Prima impresie a fost una extraordinară pentru că am avut contact cu acest campus splendid, unicat in țară din punct de vedere al așezării, al generozității spațiului, al mediului ambiant al clădirii, si gândul meu atunci a fost “eu trebuie să devin student aici”. Îmi aduc aminte că la vremea respectivă se cumpărau la chioșcurile de ziare illustrate cu orașul Tîrgu Mureș și în acea zi mi-am cumpărat o ilustrată cu frontispiciul Universității de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș. Admiterea a fost o admitere dificilă pentru că atunci se dădea examen din trei probe: chimie, biologie si fizică. A fost o concurență foarte mare, cred că vreo 11 sau 12 pe un loc. Perioada de așteptare a fost una foarte lungă, se dădea examen îîn datele de 15-16-17 Iulie și rezultatele se dădeau la sfârșitul lunii. Practic au fost 2 săptămâni de așteptare, de tensiune care s-au soldat până la urmă cu o veste bună pe care mi-a dat-o tatal meu, el venind aici să vadă rezultatul. Era vremea în care nu exista benzină, se dadea benzina pe cartelă. Era foarte dificil și costisitor pentru cineva să vină cu masina 320 de km dus și întors, așa încât și efortul deplasării mele la vremea respectivă a fost unul foarte mare.

Unde ați locuit pe perioada examenului?

Am stat pe perioada examenului, pentru că am venit cu o săptămână înainte, la camping într-o căsuță de lemn. Îmi aduc aminte că pentru mai bine de 10 zile am locuit într-o căsuță de lemn, viața la țara, a fost o perioadă inedită care a avut farmecul ei.

Care era structura UMF când erați dvs. student?

Erau 3 facultăți, Medicină, Medicină Dentară și de Farmacie, Facultatea de Medicină avea 2 secții: Medicină Generală și Pediatrie. La fiecare dintre facultăți erau programele de limba română și limba maghiară, cu diferența că admiterea se dadea împreuna, nu separat pe linie de studii. Numărul de studenți admiși depindea exclusiv de media care a fost obținută la admitere.

Nu se ținea cont de numărul de locuri?

Era un număr de locuri repartizat de Ministerul Învățământului, dar nu era impărțit pe linii de studii de romană sau maghiară.

Ați avut alte opțiuni în afară de medicină cand ați terminat clasa a 12a?

Nu, gândul meu era să fac medicină din copilarie. Dovada este că am facut liceul sanitar prin urmare a fost o introducere în lumea medicală. Nu mi-a trecut niciodată prin minte să fac altceva deși mi-ar fi plăcut arhitectura. E o pasiune de-a mea neaplicată, dar ca și satisfacție estetică și acum mă uit cu bucurie la albume de arhitectură, la clădiri care au personalitate. În vremurile mai din urmă am făcut și Facultatea de drept după ce deja am devenit medic, din motive mai mult practice că sa mă pot descurca mai cu ușurință în hățișurile birocratice, legislative pe care le are o funcție de conducere.

Care e cea mai mare diferență între UMF de acum și UMF de când erați dvs. student?

Sunt diferențe și bune și mai puțin bune. Diferențele în bine sunt preponderente, există o oferta de studii mai largă, exisă un număr de locuri care face facultatea accesibila mai multor studenți, exista posibilitatea de conectare internațională și de călătorie a studenților în alte țări, peste toate există libertatea de a spune opinia și de a fi ascultat atunci când ceea ce spui are noima și sens în interesul intregii comunități. Pe cealaltă parte, poate că exista o rigoare mai mare care provenea dintr-o selecție mai serioasă în momentul admiterii, astfel că cei care erau admisi deja treceau de o probă de memorie de inteligență, de sinteză care ulterior le-a fost utilă pe parcursul formării lor profesionale.

Cum erau profesorii de atunci față de cei de acum?

Erau profesori pentru care și acum, noi, generația de care aparțin, le purtam respectul și amintirea, unii nu mai sunt printre noi, alții s-au pensionat. Aveau rigoare în lucrul pe care îl făceau, cursurile erau făcute cu multă seriozitate, cu informații care se străduiau să le aduca la zi, chiar dacă nu aveau la-ndemână toată tehnică multimedia pe care o avem azi la dispoziție. În general vorbind, profesorii erau severi, și noi ne tatam severitatii lor. Nu pot să spun însă ca profesorii au o calitate inferioară, ci din contră, cred ca au un plus de valoare care provine din faptul că au avut contact, mai ușor și mai larg cu resursele științifice din alte țări. Generația mea și mai ales cea care vine după mine, practic sunt cadre didactice care fiecare a umblă în laboratoare din străinătate, în clinici din străinăte, au vazut cum se pune problema și în alta parte și cred că deschiderea pe care acolo au învațat-o se regăsește și în atmosfera universității. Însă trebuie sa admitem că și din vedere statistic în orice structura, inclusiv într-o universitate, există oameni mai performanți și oameni mai puțin performanți pe care trebuie, pe unii să încercăm să îi promovăm, iar pe ceilalți să îi ajutăm să devină si ei performanți.

Ați avut restanțe în timpul facultății?

Nu.

Cum vă pregăteați pentru sesiune? Aveați un fel de ritual?

Studentul a ramăs la fel și sunt convins că nu se va schimba nimic în acest sens față de acu 25-30 de ani. Studenții au priorități care se schimba de-a lungul timpului. Pe perioada cursurilor și studenții de atunci aveau seri cu caracter, hai să îi spun, social, se indrăgosteau, se supărau, se intristau, aveau restanțe, aveau succese, mergeau la chefuri, invățau mai ales în sesiune, ața cum se intamplă și azitazi. Nu cred că se schimbă modelul studentului, mulți funcționeaza după principiul “minimul efort”. Eu insă am fost din categoria studenților care erau considerați mai tocilari și confirmă poate încă o data acea afirmație pe cred că Steve Jobs a facut-o cândva “Atenție, purtați-vă frumos cu tocilarii fiindcă nu știți când o să vă ajungă șefi.

Care e cea mai placută amintire a dumneavoastră din timpul facultății?

Este o amintire foarte plăcuta momentul în care am absolvit universitatea. Festivitatea a fost una care mi-a rămas în minte pentru că era rezultatul unui parcurs de 6 ani, eu vnind dintr-o familie care nu a avut nimic de-a face cu medicina până la mine. Am mai avut o bucurie, chiar după revoluție, am reușit să merg printr-un program pe care-l derula universitatea la o clnica chirurgicală din Paris și am văzut pentru prima dată ce înseamnă occidentul în anul 1990. Am văzut o altfel de viață pe care o vedeam doar in filme sau cărți. Acel moment a fost unul destul de șocant pentru mine, crescut fiind într-o perioadă comunistă în care libertațile erau limitate. Paradoxal nu mi-a trecut niciodată prin minte ideea de a pleca în altă țară definitiv. Îmi place mult să călătoresc, am avut șansa să văd aproape toată lumea, dar am plecat cu gândul că mă întorc acasă pentru că statutul de immigrant într-o altă țară nu cred că se potrivește cu mine. Probabil că o imigrare făcută la o vârstă mai tânără este altfel percepută de cel care o face, dar și de cei care te primesc, dar in Europa lucrurile stau destul de prost din punct de vedere al acceptării celor de acolo a celor care vin din altă țară.

Ce activități extracuriculare practicati?

Sunt un cinefil pasionat, din păcate timpul nu îmi permite ceea ce aș vrea să fac. Am o cinematecă care ar face invidios orice iubitor de filme, peste 5000 de filme intr-un spațiu care este al meu, privat. Acasă am un microcinematograf și în timpul liber îmi place să văd filmele mai vechi, îmi plac filmele alb negru, filmele care au apărut mai ales in perioada anterioară anilor ’70. Imi place foarte mult muzica și ascult cu bucurie muzica, și acolo unde simt că este un concert la care mi-ar placea să merg, indifferent unde este acest concert, dacă timpul îmi permite fac efortul necesar de a participa.

Cum erau căminele studențești? Unde locuiați în timpul studenției?

În cea mai mare parte a studenției am locuit în căminul 3, în camera 224. Locuiam ințial câte 3, apoi am devenit student de an mare și am rămas 2 în camera. Condițiile, din punct de vedere al aglomerației, erau mai bune pentru că erau mai puțini studenți la nivel de universitate. Pentru studenți, în primul rând, conteaza atmosfera de cămin, perioada de atunci este cea mai palpitantă din viața mea pentru că am ințeles cum se poate trăi și altcumva decât acasă cu parinții, mi-am format prieteni și cu unii dintre ei am rămas și până azi.

În ce mod a fost UMF-ul afectat de revoluție? Care au fost primele diferențe sesizabile?

Revoluția a prins UMF-ul într-un moment oarecum nepregătit, ea insăși venind pe nepregătite. Au fost câteva luni după revoluție în care atmosfera a fost foarte tulbure. Au fost 2 probleme majore. Era problema pe atunci numită “comuniști vs non-comuniști”, o conducere care la vremea respectivă era numită de partid și care după revoluție, prin definiție, de unii era contestată aprioric, deși oamenii erau probabil oameni de calitate, aveau dupa ei apartenența aproape obligatorie la un partid care nu era foarte iubit de popor. Pe de altă parte, abordarea romano-maghiara din anii 1990 care s-a văzut și în afara universității, a aparut în urma unor revendicări și intenții de scindare. Aceste 2 categorii de evenimente au influențat anii 1990-1991 până s-au reașezat lucrurile. Această situație nu a afectat procesul didactic, eu cred că eram în anul 4 sau 5 la momentul revoluției, au fost câteva săptămâni în care nu știam ce se intamplă, dar într-o bună măsură această perioadă scurtă a fost pe perioada vacanței de iarnă. Cei care nu eram din Tîrgu Mureș și ne-am întors am găsit lucrurile puțin mai reașezate. Noi eram mai vocali la vremea respectivă, era perioada în care au început să prindă eficiența vocile studenților care s-au conturat foarte repede în asociații studențești și noile structuri ale universității au trebuit din momentul acela înainte să țină cont de o voce care contează, și anume vocea studentului

Ce moment v-ar plăcea să retrăiți din perioada studenției?­

E legată puțin de perioada absolvirii, dar cred că mi-ar plăcea să trăiesc câteva momente legate de activitățile voluntare pe care le făceam când eram student în anii 3-4, lucrând la chirurgie. Au fost perioadele în care puteam să intru și eu în sala de operație și să mă consider un mic medic în devenire și pentru un student atunci când i se acorda încredere din partea cuiva contează foarte mult. Au fost însă și evenimente extra profesionale de care îmi aduc aminte cu plăcere. Unul dintre ele este atunci când părinții mei, spre terminarea universității mi-au făcut cadou o mașină. Era o dacie fabricată la Pitești. Mie îmi plac și mașinile foarte mult, la nivelul de atunci a avea o mașina era deja o performanță, și eram foarte mândru că aveam mașina mea. Aveam bani să o intrețin, trebuia să ii pun benzina, sa o duc la service, dar eram bucuros că aveam mașina mea.­­