Mobilități de plasament pentru studenți în cadrul programului Erasmus+

StudentiBiroul Erasmus+ din cadrul Departamentului de Relaţii Internaţionale al UMFST Târgu Mureș organizează concurs de selecţie pentru obţinerea unei burse de plasament Erasmus în anul universitar 2018-2019.

Selecția se adresează studenţilor la Medicină (anii III, IV și V), Medicină Dentară (III, IV, V), Farmacie (anii II, III și IV) și Balneofiziokinetoterapie, Nutriție și Dietetică, Asistență Medicală Generală (I, II). Aceștia își pot depune dosarele în perioada 24 octombrie 2018 – 12 noiembrie 2018.

În cadrul Programului Erasmus+ perioada de plasament se poate desfăşura într-o universitate, spital universitar sau spital, clinică, cabinet privat în orice ţară a Uniunii Europene sau eligibilă în programul Erasmus+ (ex: Turcia). Bursa va fi acordată numai în cazul în care se obține o scrisoare de acceptare din partea instituţiei gazdă, semnată de şeful departamentului sau al secţiei respective. Acest tip de mobilitate vizează adaptarea studenţilor la cerințele pieţei de muncă din comunitatea europeană şi însuşirea unor cunoştinţe sau abilităţi profesionale și lingvistice.

Informații referitoare la criteriile de eligibilitate, conținutul dosarelor și criteriile de selecție se regăsesc aici.

Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon: 0265-215.551 int. 235 sau la adresa de e-mail: rel_int@umftgm.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram