O absolventă a Facultății de Farmacie din cadrul UMFST se implică în mod voluntar în testările pentru COVID-19

O absolventă a Facultății de Farmacie din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade”, farmacist rezident la Spitalul Universitar de Urgență din București și doctorand la Institutul de Biochimie al Academiei Române din București, se implică în mod voluntar în testările pentru COVID-19.

Alina Adriana Rus este originară din Bistrița-Năsăud și a absolvit Facultatea de Farmacie în anul 2017. Pentru că orașul ei natal se pregătește pentru efectuarea de testări pentru COVID-19, Alina Adriana Rus și-a exprimat dorința de a face parte din echipa care va lucra în laboratorul de testare.

„Absolvenții noștri care ne onorează! Alina, suntem mândri de tine și de toate realizările tale de până acum! Te cunoaștem și știm că munca ta în diagnosticarea COVID-19 va fi una de excepție”, au transmis reprezentanții Facultății de Farmacie.

Vremuri grele, oameni cu simțul responsabilității!

Alina Rus, absolvent al facultății de Farmacie din Târgu Mureș, rezident și doctorand la Institutul de Biochimie al Academiei Române din București, mânată de experiența pe care o are, de responsabilitatea înnăscută pe care cariera aleasă o implică, și-a oferit voluntar serviciile pentru a ajuta la testarea probelor pentru COVID-19.

Bistrițeanca ne-a explicat că, la București, a făcut experimente de RT-PCR și consideră că ar fi de folos în completarea personalului din Bistrița-Năsăud care se pregătește pentru efectuarea de testări COVID-19.

Prefectul Stelian Dolha a avut de îndată o întâlnire cu tânăra pentru a stabili detalii care facilitează includerea Alinei Rus în echipa care va lucra în laboratorul de teste.

„Astfel de tineri conștiincioși, conștienți, cu spirit voluntar și care dau dovadă de profesionalism prin asumarea carierei alese trebuie susținuți și valorificați! Îți mulțumim, Alina, în primul rând că ai venit în ajutor chiar aici, în locul tău natal! Ești un mare câștig pentru județul nostru!”, a declarat prefectul Stelian Dolha.

Printre calitățile profesionale care o recomandă pe Alina se numără experiența sa ca doctorand la Departamentul de Biologie Moleculară și Celulară din cadrul Institutului de Biochimie al Academiei Române (București), precum și experiența ca farmacist rezident cu specializare în Laborator farmaceutic din cadrul Spitalului Universitar de Urgență din București.

De asemenea, Alina a urmat internship-uri de cercetare în domeniul său la Oxford în cadrul programului RISE (Research and Innovation Staff Exchange) și a studiat, în cadrul programului ERASMUS, în Austria și Germania.

Sursa: Instituția Prefectului – Județul Bistrița-Năsăud

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram