Peste 1.500 de candidați s-au înscris la admitere la UMF Tîrgu Mureș

Repartizare candidati simulare admitere

Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș a încheiat înscrierile pentru sesiunea de admitere din iulie 2018 pentru programele de studii de la Facultatea de Medicină, Facultatea de Medicină Dentară și Facultatea de Farmacie.

Au fost încărcate 1.554 de dosare prin intermediul portalului de înscriere online. Cele mai căutate programe mari de studii sunt Medicină, limba română, unde s-au înscris 473 de candidați, Medicină Dentară, limba română, unde s-au înscris 136 de candidați, precum și Medicină Militară, unde s-au încărcat 125 de dosare. Programele micii de studii Asistență Medicală Generală și Tehnică Dentară se află, de asemenea, în preferințele elevilor.

Și în acest an, ca și în anii anteriori, programul de Medicină – limba română înregistrează cea mai mare concurență pe locurile bugetate dintre toate cele șase universități de medicină și farmacie tradiționale din țară, în ciuda faptului că un număr mare de candidați au optat pentru cele 100 de locuri separate de la Medicină Militară.

Examenul de admitere la UMF Tîrgu Mureș va avea loc miercuri, 25 iulie 2018.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram