Precizări importante privind examenul scris

La intrarea în spațiile universității:

  • se realizează triajul epidemiologic în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
  • pentru a asigura accesul tuturor studenților la ora stabilită pentru desfășurarea examenului, vă rugăm să vă prezentați cu 30 de minute înainte de ora programată a examenului și să respectați distanța legală între persoane prin așezare pe marcajele afișate de Facultate;
  • persoanele cu temperatură mai mare de 37,3oC (cu reverificare după 2-5 min.) nu pot intra în spațiile universității;
  • vă rugăm să vă dezinfectați mâinile folosind dispozitivele puse la dispoziție de Facultate;

În spațiile universității:

  • este obligatorie purtarea măștii de protecție care să acopere nasul și gura în spațiile universității (masca de protecție nu este asigurată de Universitate!) în caz contrar nu vi se permite accesul, respectiv veţi fi obligat să părăsiţi imobilul dacă nu respectaţi regula pe toată durata prezenţei în imobil;
  • aveți obligația de a menține o distanță de minimum 1,5m față de alte persoane în toate zonele publice;
  • deplasați-vă strict acolo unde aveți o problemă de rezolvat, prezenţa dvs. în alte locaţii ale clădirii unde aţi primit permisiune de acces va atrage evacuarea dvs. din clădire de către personalul de pază, indiferent dacă aţi soluţionat sau nu problema pentru care aţi primit programare și acces;

În sala de examen:

  • vă rugăm să vă deplasați spre sala de examen urmând circuitul de intrare prin marcajele afișate;
  • vă rugăm să prezentați Chestionarul pentru triajul epidemiologic completat și semnat persoanei de la intrarea în sala de examen, care va efectua termometrizarea, temperatura fiind înscrisă pe Chestionar;
  • Chestionarul se poate descărca de aici:

https://www.umfst.ro/fileadmin/studenti/covid/Chestionar_pt_triajul_epidemiologic.pdf

  • vă rugăm să vă așezați în locul special amenajat, la indicația cadrului didactic;
  • vă rugăm să nu vă plimbați prin sala de examen și să păstrați distanța de 1,5 m față de alte persoane;
  • la finalizarea examenului, după predarea subiectelor, aveți obligația să părăsiți clădirea facultății urmând circuitul de ieșire prin marcajele afișate;


Respectați cu strictețe regulile de igienă personală recomandate de autorități:

  • dacă strănutați sau tușiți acoperiți-vă gura și nasul cu un șervețel de unică folosință, pe care aveți grijă să-l aruncați imediat la coșul de gunoi;
  • nu vă atingeți ochii, nasul sau gura cu mâinile neigienizate;
  • spălați-vă cu apă și săpun timp de cel puțin 20 de secunde și dezinfectați-vă mâinile ori de câte ori este nevoie;
  • evitați staționarea în spațiile comune;


Limitați contactul cu alte persoane

  • la maximum 15 minute, dacă distanța este sub 1,5 m;
  • evitați situațiile de formare a unor grupuri în incinta instituției și în curtea Facultății;


Dacă prezentați manifestări respiratorii (tuse, strănut, rinoree, febră, dificultăți în respirație)

  • rămâneți acasă și sunați medicul de familie pentru a solicita sfaturi!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram