Proces de internaționalizare finalizat cu succes – Centrul de Învățare, Dezvoltare Personală și Consiliere din cadrul UMFST Târgu Mureș

105 - 1Centrul de Învățare, Dezvoltare Personală și Consiliere (CIDPC) din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș este afiliat, începând cu data de 25 aprilie 2019, la prestigioasa asociație internațională Association for Contextual and Behavioral Science (ACBS) din SUA, ceea ce înseamnă, pe lângă vizibilitatea internațională, oportunitatea de a dezvolta colaborări similare cu institute și centre de cercetare și practică din domeniul psihoterapiei din întreaga lume.

ACBS este o asociație care pune un mare accent atât pe partea practică, legată de intervențiile specifice psihologiei clinice și a psihoterapiei cognitiv-comportamentale, cât și pe partea de studii/cercetare. În anul 2018, asociația număra peste 8.000 de membri de pe toate cele șapte continente ale lumii, majoritatea psihoterapeuți și psihiatri.

„Odată cu această afiliere internațională am intrat într-o nouă etapă de dezvoltare a întregului proces de consiliere/psihoterapie din Universitatea noastră. Prin intermediul proiectelor ROSE cu finanțare din partea Băncii Mondiale a fost înființat Centrul de Învățare, Dezvoltare Personală și Consiliere, care va funcționa într-o locație modernă situată în campusul Universității, fiind dotat și amenajat la cele mai înalte standarde. Centrul va deveni în totalitate funcțional începând cu anul universitar 2019-2020, iar studenții vor avea posibilitatea de a se programa, inclusiv își vor putea instala aplicații pentru smartphone-uri. Odată cu afilierea internațională a Centrului putem afirma faptul că vom lucra după cele mai noi metode/protocoale folosite în prezent în lumea întreagă, în special SUA și Europa de Vest”, a declarat psihologul doctor Cosmin Popa, șef de lucrări în cadrul UMFST Târgu Mureș, coordonator al Departamentului de Consiliere, Orientare Profesională și Informare Studenți (DCOPIS) și al Centrului de Învățare, Dezvoltare Personală și Consiliere.

106a - 1„Studenții vor beneficia de suport psihologic mult mai bine susținut și de metode care vor viza atât partea de învățare eficientă, consiliere și dezvoltare personală, cât și partea de echilibru emoțional. Trebuie să vă fac o mărturisire: toate aceste lucruri au fost posibile doar prin implicarea domnului Rector, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei. Împreună cu domnul conf. univ. dr. Peter Olah, director de proiect, am beneficiat în permanență de suportul și de sfaturile domnului Rector, care a citit mai mult de 20 de e-mail-uri doar pe tema internaționalizării Centrului, la care s-au adăugat întâlnirile pe care le-am avut pe această temă. Mai trebuie adăugat faptul că acest proces a început în urmă cu nouă luni, timp în care am cântărit mult toate ofertele de colaborare sau posibilitățile noastre de dezvoltare, iar în final am ales în consecință. Pentru răbdarea, îndrumarea și suportul de care a dat dovadă, nu pot decât să-i mulțumesc!”, a transmis coordonatorul CIDPC.

E105 B - 2 - scaunePe lângă recunoașterea internațională ACBS pentru membrii Centrului, calitatea de membru afiliat conferă și facilități precum:

  • Accesul la o bază de date cuprinzând teste/chestionare/inventare psihoterapeutice specifice Terapiei prin Acceptare și Angajament (ACT), o orientare de ultimă generație din terapia cognitiv-comportamentală și posibilitatea de a le folosi în munca de consiliere/psihoterapie/dezvoltare personală cu studenții UMFST.
  • Burse de studiu/cercetare pentru membrii Departamentului în diferite institute de cercetare/centre internaționale de psihoterapie (ACT).
  • Acces la protocoale psihologice internaționale de ultimă generație (ACT, CBS, RTF) aplicabile atât în consilierea în cariera/profesie, cât și în tratarea unor probleme emoționale ale studenților.
  • Cursuri on-line gratuite și supervizare profesională pentru psihologii Centrului oferite de profesori/traineri cu experiență în ACT.
  • Dezvoltarea unei rețele internaționale de cercetare în domeniul psihologiei clinice care să cuprindă mai multe centre universitare afiliate în cadrul ACBS.

Informații suplimentare se regăsesc accesând: https://contextualscience.org/affiliates.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram