Programul „Săptămânii bobocilor”

saptamana bobocilorPentru a veni în întâmpinarea bobocilor Universității de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș și pentru a-i ajuta să treacă mai ușor peste dorul de casă și emoțiile unui nou început, în perioada 18 – 24 septembrie, se va organiza a treia ediție a programului „Săptămâna bobocilor”. Scopul acestui program este de a-i ajuta pe proaspeții studenți să se integreze mai ușor și să interacționeze între ei, astfel încât începutul anului universitar să-i găsească dornici de a-și însuși tainele medicinei.

Miercuri, 20 septembrie
12.00-19.00 – Welcome to UMF

La căminele studențești bobocii vor fi întâmpinați de colegii mai mari. Primii 100 de boboci vor primi câte un welcome pack.
20.00 – Meet and Greet – locația va fi anunțată în curând!

Joi, 21 septembrie
12.00-16.00

Program cu Organizația Studențească de Medicină Dentară (OSMD). Pentru a vedea ce surprize le-au pregătit reprezentanții OSMD, studenții sunt așteptați, joi, la întâlnirea cu voluntarii organizației.

17.00 – Medifun Briefing – căminele studențești

În perioada 4-8 octombrie, se va desfășura a XVII-a ediție a festivalului cultural, artistic și sportiv Medifun. Organizat de Liga Studenților, festivalul îmbină utilul cu plăcutul, reușind să aducă un farmec deosebit comunității noastre. Colegii mai mari le vor explica și arăta bobocilor ce înseamnă #Medifun.

20.00 – Prezentarea locațiilor sociale frecventate de către studenți.

Vineri, 22 septembrie

Salt Mine Trip
Bobocii și voluntarii își vor petrece ziua de vineri la salina Praid. Activitățile de team-building și aventura park îi vor ajuta pe boboci să capete încredere în ei și să își facă prieteni noi. Mai multe detalii în curând.

Sâmbătă, 23 septembrie

Ora 15.00 – Târgul Bobocilor și turul UMF

La Târgul Bobocilor vor fi prezentate organizațiile studențești din oraș, care au un rol extrem de important și bine definit. Liga Studenților, Asociația Studenților Maghiari, Organizația Studențească de Medicină Dentară, Asociația Studenților Farmaciști, Asociația Studenților Farmaciști Maghiari și Organizația Studențească de Medicină de Urgență se ocupă de organizarea activităților cu caracter științific, social sau cultural menite să dea culoare și dinamism universității noastre. Ne întâlnim în fața Centrului de Simulare!

18.00

Chill & Vinyl ediția a II-a
Parcul central al Universității este locul ideal pentru studenți de a-și petrece seara socializând și ascultând muzică de pe vinyl-uri. Nu vor lipsi hamacele, proiecțiile pe clădirea principală și jocurile de lumini.

23:00

Medifun Warm-up Party by LSTGM

Duminică, 24 septembrie
Workshop by Organizația Studențească de Medicină de Urgență. Detalii în curând!

La iarbă verde cu Cercetașii
Cercetășia este mai mult decât recreere, este educație pentru viață, un mod de a trăi și o mișcare cu impact semnificativ la nivel mondial. Cercetășia responsabilizează tinerii și le oferă posibilitatea de a se angaja în activități diverse și de a lega noi prietenii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram