Studenți ai Facultății de Științe și Litere „Petru Maior”, prezenți la Seminarul Eminescu. Lecturi în dialog!

La invitația Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu, respectiv a cadrelor didactice din cadrul Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, organizatorii Seminarului Eminescu, Ediția a VIII-a, on-line, 22-23 octombrie 2021, patru dintre studenții programelor de studii din cadrul Departamentului de Științe și Litere 1, UMFST G.E. Palade Tg. Mureș, au participat la acest eveniment, pășind pe urmele Magului călător, alături de colegii lor, studenți la universitățile din Suceava, Iași, Bacău, Baia Mare, respectiv la universități din Moldova: Chișinău, Cernăuți, Bălți.

Interpretările în dialog și analizele (hermeneutice, semantice, stilistice) ale studenților de la UMFST – Facultatea de Științe și Litere „Petru Maior”, Barabás Andrea Margit (II SCD), Kovács Laura Camelia și Rusu Anca (I SCD), Lungu Claudiu Adrian (II RE), grup coordonat de conf. univ. dr. Luminița Chiorean, precum și ale celorlalți participanți la seminarele dedicate poeziei eminesciene, au constituit excelente momente de altruism cultural, timp în care Eminescu a mediat dialogul cititorilor cu reale semne ale unui destin critic.

Lucrările seminarului au debutat la data de 22 octombrie, cu o secțiune introductivă condusă de dl. prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, Memorialul Ipotești/ Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, urmată, mai apoi, de un inedit Moment „Ion Caramitru”. Prima secțiune a Lecturilor în dialog a fost moderată de lector univ. dr. Gina Puică, de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, textul eminescian propus spre interpretare studenților fiind Mortua est. Ziua a doua a seminarului Eminescu (23 oct. a.c.) a debutat sub semnul poemului Despărțire,  seminar moderat de asist. univ. dr. Ioan Fărmuș, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Un ultim moment din cadrul seminarului, „Momentul Eugen Coșeriu. A spune lucrurile așa cum sunt…”, coordonat de conf. univ. dr. Ala Sainenco, manager al proiectului Memorialul Ipotești, și conf. univ. dr. Margareta Curtescu, Muzeul Național de Literatură ,,Mihail Kogălniceanu, Chișinău, a reprezentat un omagiu prilejuit de sărbătoarea centenarului de la nașterea lingvistului recunoscut pe plan mondial.

Felicitări studenților participanți la Seminarul Eminescu. Lecturi în dialog! Felicitări și calde mulțumiri organizatorilor!
Coordonator studenți UMFST, Conf. univ. dr. Luminița Chiorean

http://www.eminescuipotesti.ro/seminareminescu2021oct22-23.htm

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram