Un student al UMF Tîrgu Mureș va reprezenta România la Campionatul Mondial de Kendo din Coreea

1 Bogdan SbarceaBogdan Sbârcea este student în anul III la Facultatea de Medicină, programul Medicină, din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș. Pe lângă pasiunea pentru medicină și dorința de a desluși tainele acestei profesii, Bogdan are și o pasiune pentru kendo, cunoscută drept arta scrimei tradiţionale japoneze, un sport pe care îl practică de la vârsta de 12 ani. Conceptul Kendo, stabilit de către All Japan Kendo Federation în anul 1975, constă în disciplinarea caracterului prin aplicarea consecventă a principiilor sabiei.

În luna septembrie, Bogdan Sbârcea va reprezenta România la Campionatul Mondial de Kendo din Coreea, un eveniment organizat din trei în trei ani. Ne vorbește, într-un interviu, despre pasiunea pentru kendo și cum se împletește medicina cu acest sport.

2 Bogdan SbarceaReporter: Când ai descoperit pasiunea pentru kendo și ce reprezintă pentru tine acest sport?  

Bogdan Sbârcea.: Kendo provine din Japonia, iar japonezii au încercat să păstreze tradiția samurailor prin kendo, atât prin echipament, cât și prin lupte. Acest sport se bazează mult pe respect, fair-play și, cel mai important, pe lovitura perfectă – ippon. Am început să practic acest sport de la vârsta de 12 ani, nu din proprie inițiativă la început. Unchiul meu ne-a inițiat pe mine și pe verișorul meu în acest sport. Pasiunea a venit pe parcurs. Dacă ar fi să spun momentul în care kendo a început să se transforme dintr-un sport la care mergeam oarecum forțat în ceva ce fac cu plăcere, acela ar fi momentul în care am îmbrăcat echipamentul complet și am putut să lupt. Am avut foarte mare noroc fiindcă am avut parte de un antrenor foarte răbdător și pasionat, iar acest lucru a contribuit foarte mult la dezvoltarea kendo-ului meu. De asemenea, în anii de „formare” am avut, timp de trei ani, un sensei din Japonia și atunci am evoluat foarte mult.

3Rep.: Cum se împletește medicina cu kendo?

B.S.: În primul rând, se împletește prin faptul că sala unde se țin antrenamentele este la UMF. În al doilea rând, mă ajută mult să mă descarc, să mă detensionez. Acest sport m-a disciplinat. Înveți și vezi lucrurile altfel când ai mintea limpede și nu ești stresat. Și chiar cred că acest sport mă ajută mult la facultate și în viață, deoarece poți aplica multe concepte din sport în viața de zi cu zi.

Rep.: Vei reprezenta România la Campionatul Mondial de Kendo din Coreea. Ce înseamnă pentru tine această reușită?

B.S.: Faptul că reprezint România la Campionatul Mondial de Kendo este o realizare foarte mare pentru mine. Am ratat ocazia de a participa la Campionatul Mondial precedent, deoarece a trebuit să învăț pentru Bacalaureat și examenul de admitere, ceea ce m-a supărat puțin, să spun așa. De aceea, mă bucur foarte tare că particip acum la Campionatul Mondial, iar faptul că sunt titular al Lotului îmi dovedește că toți acești ani de antrenamente au dat roade.

Rep.: Ce planuri de viitor ai în ceea ce privește medicina și kendo?

B.S.: În legătură cu medicina, nu mă pot pronunța la planuri momentan, dar cel mai mult mi-aș dori să pot practica medicina în țară. Acest lucru este cel mai important pentru mine. Kendo se practică până la vârste foarte înaintate, în Japonia fiind practicanți și la peste 90 de ani. Fiecare caută lucruri diferite la diferite vârste. Planul meu pentru viitorul apropiat este să particip la cât mai multe competiții și să îmi iau examenele de grade.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram