Vizita delegației Universității din Salento la UMFST G.E. Palade Târgu Mureș

Conducerea Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș s-a întâlnit miercuri, 26 aprilie, cu delegația Universității din Salento (Lecce, Italia).

Întâlnirea a oferit prilejul dezvoltării relațiilor dintre cele două universități și a strategiilor de colaborare prin extinderea Acordului inter-instituțional ERASMUS+ existent și includerea unor noi domenii: medical, inginerie medicală și sport.

În același context s-a semnat un Memorandum of Understanding (MOU) care stabilește cadrul general de cooperarea academică în plan educaţional și de cercetare.

Câteva dintre cele mai importante obiective urmărite vizează:

– cooperarea între cele 2 centre de cercetare, centrul de cercetare din Lecce fiind centru de referință în Italia;

– realizarea unui parteneriat și a unui grup de lucru pentru depunerea aplicației pentru proiectul Erasmus „Universități Europene”;

– cooperarea la nivelul Școlilor Doctorale în vederea realizării de doctorate în co-tutelă;

– conceperea unor programe de studiu de tip „join degree” sau „double degree”, programe inovative și multidisciplinare.

Din partea universității gazdă au participat la întâlnire Prof. univ. dr. Leonard Azamfirei – Rectorul UMFST G.E. Palade Târgu Mureș, Prof. univ. dr. Angela Borda – Directorul Departamentului de Relații Internaționale, Coordonator instituțional ERASMUS+, Prof. univ. dr. Rodica Bălașa – Prorector, Director CSUD, Prof. univ. dr. Claudia Bănescu –  Prorector Cercetare științifică și inovare, Prof. univ. dr. Călin Enăchescu – Prorector Dezvoltare organizațională și informatizare, și Prof. univ. dr. Giordano Altarozzi – Decanul Facultății de Științe și Litere „Petru Maior”.

Universitatea din Salento a fost reprezentată de Prof. univ. dr. Fabio Pollice – Rector,  Prof. univ. dr. Luigi Melica – Directorul Departamentului de Științe Juridice și DHC al UMFST G.E. Palade din Târgu Mureș, Prof. univ. dr. Gennaro Scarselli și Prof. univ. dr. Alessandro Sannino.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram