A 9-a Conferință a doctoranzilor

conf doct„Zilele Universității de Medicină și Farmacie  reprezintă o sărbătoare a tuturor și momentul în care simțim că parținem acestei instituții academice” afirmă Rectorul Leonard Azamfirei.

În cadrul Zilelor Universității de Medicină și Farmacie Tg-Mureș a avut loc, miercuri, 7 Decembrie deschiderea celei de-a 9-a Conferinţe a Doctoranzilor şi Postdoctoranzilor în Medicină şi Farmacie, o conferință cu tradiție în prag de sărbătoare.

În cadrul acestei conferințe, desfășurate în 7-8 decembrie, se vor face cunoscute realizările deosebite ale doctoranzilor și postdoctoranzilor în cercetare, evindențiindu-se încă din prima zi, faptul că nu numărul de lucrări științifice contează, ci apetitul de activitate, cunoaștere și dăruire academică.

În deschidere , acest eveniment l-a avut ca invitat pe Rectorul Universității Petru Maior din Tg-Mureș, Prof. Dr. Călin Enăchescu membru al Școlii Doctorale de Medicină care a pus accentul pe sinergismul ce trebuie să existe între universități, pe seriozitatea și eficiența pe care o are Școala Doctoală de Medicină din Tg-Mureș în întreaga sa activitatea

Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Tg-Mureş, profesor doctor Leonard Azamfirei, a declarat, că Şcoala Doctorală de Medicină din Tg-Mureş este cotată pe primul loc între şcolile similare din România și că aceasta a trecut deslușit proba timpului păstrând mereu standardele ridicate.

Prorectorul UMF Tg-Mureş şi directorul Consiliului pentru Studii Universitare de Doctorat (CSUD), prof. univ. dr. Daniela Dobru, a arătat că momentul cel mai important din acest an a fost procesul de autoevaluare a IOSUD (Instituţia Organizatoare de Studii Universitare Doctorale) pentru perioada 2011-2015, impus de către Ministerul Educaţiei. Deasemenea a evidențiat trendul ascendent al indicilor și criteriilor de performanță, dublându-se astfel numărul de lucrări ISI, ajungând ca acestea să reprezinte 70% din totalul de lucrări ISI ale universității.

Lucrările ISI reprezintă trei subproduse (baze de date): SCI-E (Science Citation Index-Expanded), SSCI (Social Sciences Citation Index) şi AHCI (Arts & Humanities Citation Index), toate acestea fiind accesibile prin intermediul unei platformei Web of Science.

Nu în ultimul rând Director C.S.D. – Prof.dr. Lucian Pușcașiu, a ținut să citească numele unor doctoranzi cu publicări  la nivel international în reviste de renume , recunoscându-le astfel strădania și perseveranța printr-un simplu „gest de simbolistică”. Gest de simbolistică, care cu siguranță le-a înseninat ziua doctoranzilor care și-au auzit numele, văzând că munca lor a mai dat încă o roadă, și i-a motivat cu siguranță pe studenți ,viitorii doctoranzi dar și pe doctoranzi.

Școala Doctorală din Tg-Mureș pune  accent pe CALITATE nu pe cantitate și susține idea ca  „doctoratul nu este o obligație ci o opțiune” căreia nu îi face față oricine, fiind nevoie de muncă asiduă și de o fundație solidă pe care să îți depui rodul muncii.

Melania Andreea Ignat – Voluntar blog.umftgm.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram