Anunț privind bursa socială, sem. 2, an universitar 2021-2022

Serviciul Social din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș informează studenții posesori de bursă socială, semestrul 2, cu privire la transmiterea în perioada 22 – 31.03.2022, a conturilor IBAN – extras de cont sau lista IBAN pentru informare deschise la Banca Transilvania sau Banca Română de Dezvoltare (BRD) sau Banca Raiffeisen, la următoarele adrese de e-mail conform înmatriculării, astfel:

Medicină generală – burse.online.1@umfst.ro

Medicină Dentară, Medicină Engleză, Farmacie – burse.online.2@umfst.ro

Economie și Drept, Inginerie, Științe și Litere ,,Petru Maior,, – burse.online.3@umfst.ro

Se acceptă doar extras de cont bancar personal, iar la transmitere se vor menționa: anul de studiu, specializarea, CNP-ul și număr de înmatriculare.

Vor transmite extrase de cont și studenții care au beneficiat de bursă, indiferent de tipul bursei, de la începerea studiilor până în anul universitar 2020/2021, menționând tipul de bursă și anul de studiu în care se aflau.

Nu vor transmite extrase de cont studenții care au beneficiat de bursă pe semestrul 1, în anul universitar 2021/2022, indiferent de tipul bursei.

Studenții care vor transmite extrase de cont vor descărca, completa (electronic) şi retrimite DECLARATIA de consimțământ privind utilizarea și prelucrarea datelor cu caracter personal care se descarca AICI

Serviciul Social Administrativ

Compartimentul burse și servicii pentru studenți

https://www.umfst.ro/universitate/directia-administrativa/serviciul-social/burse-si-transport-studenti.html

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram