Cazuri atipice în medicină, prezentate în cadrul evenimentului „Patologii cu anomalii”

1Societatea pentru Inovație, Dezvoltare și Educație Medicală (SideMED), în colaborare cu filiala Târgu Mureş a Societăţii Studenţeşti de Chirurgie din România (SSCR), sub egida Universităţii de Medicină, Farmacie, Stiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş, organizează, în perioada 20-21 aprilie 2019, în Sala Festivă a clădirii pricipale UMFST, evenimentul Patologii cu Anomalii, în cadrul căruia invitații vor discuta modul de soluționare a unor cazuri atipice din carierele personale, impactul pe care deciziile luate le-au avut asupra pacientului și asupra propriei viziuni despre medicină și care a fost călătoria de la anamneză până la concretizarea fericită (sau nu) a cazului.

Evenimentul își propune să răspundă la întrebările:

1. Cum reacționăm când lucrurile nu decurg conform planului?
2. Ce se întâmplă când decizia potrivită nu se găsește în ghiduri?
3. Sunt permise greșelile în medicină?

Invitați la eveniment vor fi:

1. Prof. univ. dr. Ovidiu S. Cotoi, anatomie patologică
2. Conf. univ. dr. Călin Molnar, chirurgie generală
3. Șef lucrări dr. Claudiu Molnar, obstetrică-ginecologie
4. Prof. univ. dr. Claudiu Mărgniean, obstetrică-ginecologie
5. Șef lucrări dr. Marcel Perian, cardiologie
6. Conf. univ. dr. Horea Gozar, chirurgie și ortopedie pediatrică
7. Psih. dr. Cosmin Popa

Informații suplimentare și înscrieri: http://sidemed.ro/patologii-cu-anomalii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram