Conferință națională de nutriție și dietetică

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, Asociația Română de Nutriție și Dietetică, Asociația Medicilor de Familie Mureș și Societatea Română de Apiterapie organizează, în perioada 7 – 9 mai 2020, la Târgu Mureș, ediția cu numărul șapte a Conferinței Naționale de Nutriție și Dietetică cu tema „Nutriție integrată – Apiterapie și alimente funcționale”.

Conferința are caracter interdisciplinar, fiind astfel implicați nutriționiști și dieteticieni, medici, farmaciști, fitoterapeuți, consilieri metabolici și apicultori.

Potrivit organizatorilor, evenimentul urmărește punerea unei noi cărămizi pentru consolidarea relațiilor între nutriționiști-dieteticieni și specialiști din domeniul sănătății, precum și a imaginii potențialului colaborativ din peisajul medical și conex asupra îmbunătățirii sănătății populației.

„Ne-am propus și în acest an ca, printr-un program științific de actualitate, să dezvoltăm o platformă educațională valoroasă pentru participanții noștri, nutriționiști, dieteticieni, apicultori, fitoterapeuți, medici și farmaciști, cu experiență practică în domeniu, lideri de opinie și cercetători. Sperăm, astfel, că manifestarea va constitui un bun prilej de informare și perfecționare, dar și de relaționare informală și stabilire a unor legături frumoase între specialiști”, a transmis nutr. diet. dr. Florina Ruța, președintele Asociației Române de Nutriție și Dietetică.

Înscrierile se vor face pe site-ul: www.nutritiedietetica.ro, începând cu data de 2 martie 2020.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram