Conferința Națională „One health” – ziua a doua

DSC_8976Conferința națională cu participare internațională „One health”, la care participă medici umani, medici veterinari, ingineri de mediu, specialiști din industria alimentară și specialiști în agricultură, a continuat marți, 27 iunie, la Facultatea de Farmacie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș, cu o serie de prezentări interesante din domeniile: oncologie comparată, biotehnologie medicală și medicina comparată în relație cu mediul de viață, dar și cu o masă rotundă cu tema „Stilul de viață, componentă importantă a conceptului „One health”. Conceptul medical global „One health” privește medicina umană, medicina veterinară și mediul înconjurător într-un mod integrativ. 

Șeful Disciplinei de Nutriție Comunitară și Igiena Alimentelor din cadrul UMF Tîrgu Mureș, conf. univ. dr. Monica Tarcea, a prezentat rezultatele unui studiu internațional realizat cu scopul de a evalua cunoștințele oamenilor cu privire la importanța fibrelor alimentare în prevenția anumitor afecțiuni precum: boli cardiovasculare, dislipidemii, cancer, diabet, constipație și deficiențe de vitamine și minerale.

DSC_8975Potrivit medicului, 670 de persoane din șase județe ale țării au răspuns la un chestionar online, care a conținut întrebări referitoare la cunoștințele și atitudinile consumatorilor în ceea ce privește consumul de legume, verdețuri, fructe și cereale integrale – principalele surse de fibre. Consumul de fibre alimentare este destul de scăzut în țara noastră, femeile din mediul urban fiind cele care acordă în general mai multă atenție acestui lucru, având și mai multe cunoștințe în acest sens.

„Plecând de la un studiu internațional pe care l-am dezvoltat în ultimii doi ani și jumătate cu colegi din opt țări, am dorit să vedem care sunt cunoștințele și atitudinile consumatorilor din aceste țări și în special din România în ceea ce privește consumul de fibre alimentare, mergând pe ideea de prevenție a cancerului și nu numai. Toate studiile arată că la nivel internațional și în special în Europa consumul de fibre alimentare este insuficient, deși există informație, iar oferta pe piață este extrem de variată. Toate acestea duc în timp la o serie de afecțiuni cronice binecunoscute, de la obezitate, diabet zaharat, boli neurodegenerative, mergând inclusiv până la cancer. Din punctul nostru de vedere, al medicilor, trebuie să ne focusăm mai mult asupra acestor aspecte, dar în aceeași măsură să colaborăm și cu producătorii de diverse produse alimentare, care să scoată în evidență importanța acestora sau să puncteze pe etichete conținutul în fibre, astfel încât consumatorul să poată să aleagă de pe raft”, a prezentat conf. univ. dr. Monica Tarcea.

DSC_8961Șeful Disciplinei Pediatrie I din cadrul UMF Tîrgu Mureș, prof. dr. Cristina-Oana Mărginean, a prezentat rezultatele preliminare ale unui proiect european despre abilitățile de comunicare în pediatrie, în care sunt implicate șase țări, coordonatorul proiectului fiind UMF Tîrgu Mureș. Prof. dr. Cristina-Oana Mărginean a transmis că pediatrul este specialistul care se transpune cel mai mult în trăirile pacientului pediatric, drept urmare în patologia pediatrică comunicarea este esențială. Astfel, se dorește îmbunătățirea comunicării și o adaptare a stilului de comunicare la capacitatea de înțelegere a copilului.

„Abilitățile de comunicare în pediatrie reprezintă obiectul unui proiect la nivel european în care sunt implicate șase țări, coordonatorul proiectului fiind Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș. Lucrarea de față expune rezultatele preliminare ale acestui studiu reprezentând completarea unor chestionare de către pediatru, copil, rudele copilului, respectiv personalul auxiliar al clinicii în ceea ce privește comunicarea cu copiii. În patologia pediatrică, comunicarea este esențială pentru ca acel copil să accepte diagnosticul, să accepte boala și să colaboreze pentru rezultate terapeutice mai bune. În acest sens, s-au completat 100 de chestionare, dintre care: 25 de chestionare de la pediatri, 25 de la copii, 25 de la rudele acestora și 25 de la personalul clinicii”, a afirmat prof. dr. Cristina-Oana Mărginean.

DSC_8968În cadrul acestui proiect, au fost evaluate: comunicarea efectivă, transparența, mediul înconjurător al spitalului, aspecte interculturale și timpul alocat pacientului. Asigurarea unui training viitor, crearea unor pioni implicați în comunicare pentru obținerea unor abilități de comunicare mai bune, suport psihologic și consiliere pentru pacienții pediatrici, mamele și rudele cu care aceștia sunt de multe ori internați în spital, o finanțare adecvată a spitalelor de stat, dezvoltarea de spații de joacă pentru copii și un timp mai mare acordat pacienților reprezintă aspecte care necesită îmbunătățire.

DSC_8967Șeful Disciplinei de Botanică Farmaceutică din cadrul Departamentului de Științe Farmaceutice Fundamentale al UMF Tîrgu Mureș, prof. dr. Silvia Oroian, a prezentat rezultatele unui studiu realizat în Câmpia Transilvaniei cu scopul de fundamentare științifică a măsurilor de valorificare a resurselor naturale din zonă și de evitare a aplicării unor mijloace dăunătoare echilibrului economic. În zona respectivă s-au identificat 723 de specii de plante, 270 dintre acestea fiind plante medicinale.

„Acest studiu s-a realizat în Câmpia Transilvaniei cu scopul de fundamentare științifică a măsurilor de valorificare a resurselor naturale din zonă și de evitare a aplicării unor mijloace dăunătoare echilibrului economic. Zona de câmpie a Transilvaniei este considerată o zonă preponderent agricolă, unde 90% din terenurile zonei sunt terenuri agricole și doar 9% dintre terenuri sunt reprezentate de păduri. Au fost identificate 723 de specii de plante pe care le-am încadrat în 96 de familii. Dintre cele 723 de specii de plante, am identificat 41 de specii alimentare, 75 de specii furajere, 186 de plante melifere și 270 de specii de plante medicinale. Au fost inventariate și plantele toxice în număr de 107, dar multe dintre ele sunt plante medicinale în același timp. Din cele mai vechi timpuri plantele sunt utilizate în medicina tradițională. Pajiștile din Câmpia Transilvaniei sunt foarte bogate în plante cu valoare economică și nu numai, fiind considerate și un adevărat depozit genetic de plante furajere. Din cele 723 de plante, 270 sunt plante medicinale cu principii active valoroase și se pot utiliza pentru tratamentul afecțiunilor aparatului digestiv: afecțiuni gastrointestinale, afecțiuni ale căilor bucale, afecțiuni hepato-biliare”, a explicat prof. dr. Silvia Oroian

Conferința „One health”, care se desfășoară în perioada 26-28 iunie, este organizată de Asociația „One Health – New Medical Concept”, membru asociat al Federației Academiilor de Medicină, în parteneriat cu UMF Tîrgu Mureș, Academia de Științe Medicale din România, Universitatea „Spiru Haret” și Consiliul Județean Mureș.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram