Cum gestionăm stresul în sesiune?

o-STRESSED-COLLEGE-STUDENT-facebookStresul este un sindrom general de adaptare nonspecifică care se manifestă atunci când starea de bine a unui organism este amenințată, iar acesta nu are un răspuns imediat pentru a remedia situația. Practic, atunci când eforturile susținute de adaptare ale organismului la situațiile limită se mențin pentru o perioadă mai lungă de timp, stresul devine patologic. Din păcate, acest sindrom face parte din viața de zi cu zi și nu poate fi evitat, însă, poate fi gestionat corespunzător, astfel încât să ne fie un aliat constructiv și nu unul distructiv.

Având în vedere că sesiunea de vară se apropie cu pași repezi, iar stadiul de epuizare al organismului este alimentat de astenia de primăvară, am considerat că ar fi utile câteva sfaturi și idei despre cum să gestionăm situațiile de criză, nopțile nedormite, alimentația și efortul fizic depus în perioada solicitantă care urmează.

În primul rând, pentru a ne putea feri de manifestările neplăcute ale stresului trebuie sa știm să recunoaștem clasicele simptome fizice precum: stările de oboseală, migrenele, insomniile sau tulburarile digestive, pentru a ne putea mobiliza în timp util. Deoarece în astfel de condiții imunitatea organismului scade, ne putem aștepta la diferite manifestari care favorizează instalarea depresiilor, anxietatii, afectează memoria, capacitatea de concentrare și pot provoca anorexie, bulimie, diabet sau chiar boli cardiovasculare.

Unul dintre factorii agravanți adesea neglijat de către persoanele tinere este privarea de somn. Reputatul psiholog american Allan Rechtschaffen a afirmat că: “dacă somnul nu servește o funcție absolut vitală, este cea mai mare greșeală a evoluției”.

Pe lângă privarea de somn un alt factor-cheie în problemele de sănatate din societatea actuală este somnul în intervalul orar necorespunzător. Astfel, un studiu recent arată că persoanele care nu au dormit 19 ore obțin punctaje mai mici la testele de atenție decât persoanele cu alcoolemie 0,08%, iar o perioadă insuficientă de somn REM(între orele 21-5, când sunt procesate amintirile și gândurile) duce la incapacitate de concentrare și de asimilare a informațiilor noi. De asemenea, se produce depleția neurotransmițătorilor cerebrali, unii dintre ei având rolul de a regla starea de spirit, din acest motiv, privarea de somn conduce în primă fază la iritabilitate, iar în fazele avansate la stări depresive.

Alți factori care influențează stresul sunt reprezentați de lipsa unei alimentații corespunzătoare. Având în vedere că în sesiune criza de timp este principalul inamic al studentului, aceasta se reflectă atât în alimentația haotică, nesănatoasă bazată în mare parte pe hrană rece, semi-preperată cât și în lipsa exercițiului fizic.

Astfel, pentru ca orgnismul să funcționeze la capacitate maximă se recomandă un consum regulat de alimente bogate in magneziu și vitamina B care intervin în metabolismul tuturor neuromediatorilor. Nutriționiștii recomandă consumul cerealelor integrale, a legumelor și fructelor, a lactatelor, peștelui, a oleaginoaselor precum nucile, fisticul, migdalele dar și a ciocolatei  negre, pentru a oferi aportul necesar de energie si nicidecum a consumului de cafea și energizante, care pot afecta în mod negativ sistemul nervos.

De asemenea, psihologii susțin că stările de anxietate ale studenților sunt determinate în mare măsură și de felul de abordare a unui examen, asupra căruia proiectează sentimente de neliniște, teamă, determinate de frica unui eșec și consecințele pe care le-ar asupra viitorului lor. Sfatul lor este însă unul simplu: Aceștia spun că tinerii trebuie să păstreze o perspectivă optimistă, să aibă încredere în forțele proprii și să fie organizați. Mai mult, specialiștii susțin că un aspect adesea neglijat poate face diferența între succes și eșec, iar aici mă refer la pregătirea pentru învățare, care ar trebui să se desfășoare asemeni unui ritual care să ne introducă într-o stare de concentrare maximă.

Iată câteva idei pe care le puteți adapta tehnicilor voastre de învățare:

  1. Respectă locul și ora, prin condiționare se va instala starea de spirit propice învățării;
  2. Este bine să alegi un loc cât mai lipsit de elemente noi care să îți distragă atenția;
  3. Camera trebuie să fie bine aerisită, temperatura optimă fiind de 18-20 grade Celsius;
  4. Folosește un fundal de lucru galben deoarece acestă culoare sporește vigilența, stimulează sistemul nervos , întărește memoria și calmează psihonevrozele;
  5. Utilizează ca fundal sonor muzica barocă lentă ale cărei efecte sunt similare exercițiilor de meditație și relaxare;
  6. Este preferabil ca ședințele de învățare să fie distribuite în timp. După fiecare ședință de studiu intens (50 minute) ia obligatoriu o pauză de 5-10 minute!
  7. Când înveți este bine să utilizezi uleiuri aromate. S-a stabilit că difuzia anumitor esențe în sala de studiu influențează gândirea și creează o stare de receptivitate;
  8. Planifică-ți activitatea și nu uita să aloci suficient timp pentru somn și relaxare, astfel îți vei îmbunătăți considerabil capacitatea de concentrare;

În speranța că informațiile oferite vă vor fi de folos, vă urez spor la învățat și baftă la examene!

 

Mărgăraș Andrea Sorana – voluntary blog.umftgm.ro

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram