Educație nutrițională. Dezvoltare de parteneriate pentru crearea de resurse educaționale deschise

1Vineri, 14 decembrie 2018, în cadrul Zilelor UMFST 2018, a avut loc, la Centrul de Nutriție și Dietetică din Complexul Mureșul, workshop-ul intitulat sugestiv „Educație nutrițională. Dezvoltare de parteneriate pentru crearea de resurse educaționale deschise”, organizat de prof. dr. Monica Tarcea, prof. dr. Maria Ana Georgescu, conf. dr. Eva Monica Szekely, șef lucrări Florina Ruța și laboranta Maria Sălcudean.

2Îmboldiți de o mare foame, o foame care este în noi toți, foamea de bine, un bine făcut fără a aștepta răsplată, cei prezenți au căutat oportunități de colaborare pentru a forma copiilor/tinerilor această abilitate de viață: a mânca sănătos pentru a avea un trai de calitate și a preveni bolile de orice fel.

4Pornind de la realitatea crudă a locului al doilea ocupat de România în rândul statelor UE privind obezitatea infantilă, profesori, elevi și studenți voluntari, reprezentanți ai Universității de Arte Teatrale din Târgu-Mureș, ai Colegiului Național Pedagogic „Mihai Eminescu” din Târgu-Mureș, ai UMFST, ai Palatului Copiilor, dar și ai Asociației Copiilor și Tinerilor Diabetici „ASCOTID” și, nu în ultimul rând, managerul firmei Reea din Târgu-Mureș, deschizător de drum în România în crearea de RED/Resurse Educaționale Digitale/Deschise/libere/ gratuite prin site-ul www.educatieinmures.ro si revistatus.ro au dezbătut, într-un cadru liber și creativ, căutând cele mai oportune forme de promovare a culturii nutriționale și fizice în județul Mureș și nu numai.

5O nouă întâlnire a fost stabilită pentru data de 21.01.2019 pentru a veni mai mult decât cu idei în sensul de a potoli prin proiectele noastre foamea de viață, de emoție, de empatie a copiilor cu cerințe educaționale speciale afectați de diabet, dar și să hrănim foamea de atenție, de timp de calitate petrecut unii cu alții și de sprijin moral a celorlalți copii și tineri.

6„Modicus cibi, medicus sibi” spune un dicton latin, adică „fiind cumpătat la mâncare, devii propriul tău medic”, ceea ce ar însemna că noi, dascăli și părinți, am făcut ceea ce era cel mai important pentru educarea copiilor și a tinerilor noștri: i-am ajutat să devină autonomi, liberi.

Conf. dr. Eva Monica Szekely

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram