Eveniment în domeniul ingineriei medicale
Facultatea de Inginerie din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș, Asociația ESTIEM și compania Cattus, deținătoarea brandului EROND, au organizat miercuri, 12 decembrie 2018, evenimentul intitulat „Ingineria medicală și noile cerințe ale standardului ISO 13485. Dispozitive medicale. Sisteme de management al calității.
Evenimentul a fost moderat de către dr. Alexandru Budai, fondatorul companiei, care a prezentat modul în care a reușit să dezvolte portofoliul de servicii de proiectare și dezvoltare a produselor noi în domeniul medical, respectiv consultanță de management și tehnică pentru medicii care doresc să-și înființeze cabinete medicale particulare. Partea aplicativă a constat într-un workshop bazat pe situații întâlnite în industria medicală, fiind exemplicate cazuri concrete.
„Prezentarea a conținut descrierea celor trei clase de produse (I – produse medicale care nu intra în contact cu pielea, II A – produse care fac schimb de caldură cu pielea, II B – produse care realizează modificări la nivel de țesut și clasa a III-a – produse implantabile) prin exemplificare concretă a unor produse. Provocările noului standard se referă la elemente prin care trebuie identificate procesele de producție și abordarea lor pe bază de risc, în conformitate cu standardele existente pentru fiecare tip de produs medical în parte. S-au prezentat documentațiile necesare pentru realizarea unui prototip medical și pașii necesari pentru a putea comercializa apoi produsul. De asemenea, modificările noului standard prevăd elemente legate de controlul GDPR, evitarea amestecului de produse, manipularea ordonată a produsului, controlul contaminării prin sterilizarea produselor și, în special, elemente detaliate de trasabilitate a produselor, de la materie primă până la utilizatorul final. Demonstrațiile practice s-au axat pe produsele companiei: lampă frontală, criocauter, lampă de fototerapie, video-dermato-microscop”, a explicat șef lucrări dr. ing. Mihaela Bucur.
La eveniment au participat cadre didactice și studenți, iar în urma evenimentului s-au identificat elemente comune pentru dezvoltarea de proiecte de cercetare în domeniul ingineriei medicale.