Exponatul lunii la Muzeul Universității „George Emil Palade” din Târgu Mureș

Începând cu luna aprilie, Muzeul Universității „George Emil Palade” din Târgu Mureș vine în întâmpinarea vizitatorilor cu „Exponatul lunii”, un demers prin care se dorește promovarea obiectelor din colecția muzeului în concordanță cu evenimentele lunii respective.

În contextul în care în perioada 24 – 30 aprilie 2021 marcăm Săptămâna Mondială a Imunizării, primul exponat pe care dorim să vi-l prezentăm este un certificat de vaccinare, eliberat la Sibiu în anul 1846, parte din colecția alcătuită și îngrijită de Facultatea de Farmacie a Universității.

Certificatul atestă vaccinarea împotriva variolei (vărsatul negru), una dintre cele mai devastatoare și letale boli, eradicată abia în anul 1978. Este, de altfel, primul vaccin folosit pentru combaterea unei boli contagioase.

Muzeul se află în incinta Cetății Medievale Târgu Mureș, în Clădirea Manutanței, etaj 1, și poate fi vizitat de către public vinerea, în intervalul orar 12.00 – 16.00. Voluntarii, studenți la programul de studii Istorie, vor ghida vizitatorii și le vor prezenta zonele expoziționale.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram