FOTO: UMF Tîrgu Mureș croiește destine

imageUniversitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș a demarat proiectul umanitar „UMF croiește destine” la Casa de Copii „Sf. Iosif” din Odorheiu Secuiesc, cu scopul susținerii celor 150 de copii aflați în grija a opt măicuțe devotate și iubitoare. Sora Emilia Trif coordonează întreaga activitate a Casei de Copii.

Lansarea oficială a proiectului a avut loc miercuri, 20 decembrie 2017, cu prilejul Galei UMF Tîrgu Mureș, în prezența a peste 500 de invitați, cadre didactice, studenți, angajați din administrație, colaboratori și prieteni ai Universității.

„În ton cu responsabilitatea socială pe care Universitatea cred trebuie să și-o asume, invit fiecare angajat al Universității să facă dovada umanismului și împreunei-simțiri prin implicarea în proiectul „UMF croiește destine”. Adoptați fiecare, în termeni mai largi, un copil căruia să-i purtați de grijă pe parcursul unui an, nu doar de Crăciun. Veți aduce bucurie acolo unde aceasta lipsește, veți dovedi că sunteți buni și vom face împreună lumea aceasta mică de lângă noi mai frumoasă. Alăturați-vă programului complex pe care Universitatea și-l asumă, de a susține pe termen lung evoluția acestor copii”, a transmis, în cadrul Galei UMF, prof. dr. Leonard Azamfirei, rectorul UMF Tîrgu Mureș.

Cum putem ajuta?

1Pe plan medical vom derula programe de prevenție la Casa de Copii. Premergător lansării proiectului, o echipă multidisciplinară, formată din medici rezidenți pediatri, dermatologi și studenți ai Facultății de Medicină Dentară din cadrul UMF Tîrgu Mureș, s-a aflat, în data de 5 decembrie, la Casa de Copii „Sf. Iosif” din Odorheiu Secuiesc, pentru a oferi consultații copiilor și pentru a susține prezentări interactive despre importanța prevenției dentare pentru sănătate. Dr. Alexandra Lațcu și dr. Eniko Korodi, medici rezidenți pediatri, și dr. Raluca Crăciun și dr. Alina Andrei, medici rezidenți dermatologi, au oferit consultații copiilor, mărturisind că la Casa de Copii au găsit „copii îngrijiți, veseli, senini, curioși și cu extrem de mult bun simț”.

image3Pe plan emoțional studenții Universității noastre se pot apropia de copii și îi pot binedispune prin intermediul unor activități sociale, culturale, artistice, jocuri, excursii etc. De altfel, simpla prezența a studenților printre copii le poate conferi acestora echilibru emoțional. Joi, 21 decembrie 2017, studenții din cadrul Ligii Studenților le-au făcut o vizită copiilor, i-au colindat și le-au oferit cadouri de Crăciun. La rândul lor, studenții au primit din partea copiilor felicitări personalizate de Crăciun, confecționate de către copii în atelierul de creație. De asemenea, copiii au primit cărți din partea angajaților Direcției Administrative a UMF Tîrgu Mureș.

Pe plan educațional specialiștii Departamentului de Consiliere, Orientare Profesională și Informare Studenți pot evalua prin intermediul activităților de consiliere psihologică şi orientare profesională elevii claselor a XI-a și a XII-a. Menționăm că în clasa a XI-a se află 46 de elevi, iar în clasa a XII-a 16 elevi. Se dorește astfel identificarea elevilor care își doresc să devină studenți ai UMF Tîrgu Mureș și care dispun de calitățile și aptitudinile necesare. În procesul de pregătire pentru examenul de admitere elevii vor fi sprijiniți de către UMF Tîrgu Mureș prin înscrierea și participarea în mod gratuit la cursurile de pregătire pentru admitere, la simularea examenului de admitere, la Universitatea de Vară pentru Elevi, la Zilele Porților Deschise etc.

Pe plan financiar UMF Tîrgu Mureș va putea oferi copiilor diferite forme de sprijin material: burse sociale, burse sociale speciale, gratuități la înscrierea la UMF, la cazare etc.

image2Casa de Copii „Sf. Iosif”, o minune de la Dumnezeu

Casa de Copii „Sf. Iosif” din Odorheiu Secuiesc este locul în care sunt îngrijiți doar din donații 150 de copii orfani sau nevoiași. Istoria Casei de Copii începe în anul 1995, când Fundația elvețiană „Basel Hilft” a construit clădirea și a donat-o Congregației „Inimi Neprihănite”.

Cel mai mic are 3 ani, iar 80 dintre copii sunt liceeni. În clasa a XI-a se află 46 de elevi, iar în clasa a XII-a 16 elevi. Aproape jumătate dintre elevii Liceului Teoretic „Marin Preda” din Odorheiu Secuiesc provin de la Casa de Copii. Anul trecut, au absolvit liceul 20 de elevi. Toți au promovat examenul de Bacalaureat și au intrat la facultate.

Pe lângă cei 150 de copii, 50 sunt studenți și masteranzi merituoși la universități din țară. Unii dintre ei au 10 pe linie la facultate, iar cei care au absolvit deja profesează în țară și în străinătate. Ana Maria Tanți a absolvit Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș și în prezent este medic rezident în Franța.

Întreaga poveste a Casei de Copii o găsiți aici.

Dacă doriți să vă implicați în acest proiect umanitar și să schimbați destinul copiilor, vă invităm să ne scrieți la adresa de e-mail: comunicare@umftgm.ro sau să ne contactați la numărul de telefon: 0265-215.551 interior 259 (Departamentul de PR al UMF Tîrgu Mureș).

12

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram