Întâlnire online pe tema voluntariatului și a inteligenței emoționale

În cadrul proiectului privind învățământul secundar (ROSE) ,,Studenții de azi – profesioniștii de mâine”, aflat în cel de-al treilea an de implementare, s-a desfășurat sâmbătă, 25 aprilie 2020, o nouă activitate online, în care s-a pus accent pe importanța voluntariatului și a fost prezentat un manual de proceduri care să le ofere studenților suport în activitățile online.

Astfel, la această întâlnire au participat studenții Mădălina Palcu, Dorin Suciu, Adrian Dălălău-Rus, Flavia Andron, Marius Tăbărean, de la Facultatea de Inginerie și Tehnologia Informației din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, care le-au vorbit colegilor lor din anul I despre Asociația ESTIEM, Liga Studenților, precum și despre importanța implicării în acțiuni de voluntariat și alte activități organizate în cadrul universității.

De asemenea, studentul Marius Tăbărean le-a vorbit colegilor lui despre inteligența emoțională, șabloanele emoționale și le-a prezentat un manual de proceduri care să le ofere suport în activitățile online desfășurate în prezent și să îi ajute să devină mai buni în tot ceea ce fac.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram