Lansarea Cochrane România – Affiliate Centre

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș anunță lansarea, în data de 1 octombrie 2021, a Cochrane România – Affiliate Centre.

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” Târgu Mureș, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București și Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași au înființat un consorțiu universitar al cărui scop a fost crearea unui Centru Cochrane în țara noastră.

În anul 2020, Cochrane România a fost aprobat ca Affiliate Centre, având Cochrane Austria ca centru coordonator. Pentru prima perioadă de trei ani, finanțarea și sediul vor fi asigurare de UMFST „George Emil Palade” din Târgu Mureș.

Cochrane este o organizaţie prestigioasă internaţională non-profit,  înfiinţată în 1993 în Marea Britanie, care are ca scop principal să pună la dispoziţia specialiștilor din sănătate informaţii medicale valide utile în îngrijirea sănătăţii. Poartă numele celebrului epidemiolog britanic Archie Cochrane, întemeietorul medicinei bazate pe dovezi.

Lansarea va avea loc în Sala Senatului UMFST, începând cu ora 15.00.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram