Made in UMF. George Bojescu, anul I, Medicină Militară: „Cel mai mare vis este să ajung într-un teatru de operațiuni”

George Bojescu Medicina MilitaraGeorge Bojescu se află în primul an de studiu la Catedra de Pregătire Medico-Militară de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș. Într-un interviu acordat publicației Made in UMF, George a mărturisit că cel mai mare vis pe care îl are este să ajungă într-un teatru de operațiuni, având o pasiune pentru armată de mic copil. Până atunci, însă, își propune să obțină rezultate excelente în anii de studiu și să-și continue studiile postuniversitare în rezidențiat în domeniul medicină de urgență.

Reporter: De ce ai ales programul de studiu Medicină Militară? Din punctul tău de vedere, prin ce se deosebește medicina militară de medicina civilă?

George Bojescu: De mic am avut o pasiune pentru instituția militară. Când am analizat ce Academie aș dori să urmez, am ajuns la concluzia că Institutul Medico-Militar îmbină perfect pasiunea pentru armată cu dorința de a ajuta oamenii și de a le oferi o șansă celor ce luptă pentru noi. Probele de selecție sunt dificile, dar realizabile, atât timp cât știi foarte clar ce îți dorești. Eu am început pregătirea cu un an înainte de admitere. Cei care aspiră la o carieră în cadrul MApN trebuie să conștientizeze că aceste etape au rolul de a-i selecta pe cei mai buni, astfel li se insuflă ideea de a se pregăti din timp.

Rep.: Cum arată o zi din viața unui student la Medicină Militară?

G.B.: Viața unui student la Medicină Militară nu este radical diferită față de cea a unui student la medicină civilă. Sunt, într-adevăr, o serie de reguli care trebuie respectate. Programul este puțin mai încărcat, iar responsabilitățile sunt mult mai mari. Dar și avantajele sunt pe măsură. Pe lângă cursurile de la UMF, studenții militari au ore de pregătire medico-militară, convocări anuale și câteva examene suplimentare legate de „aspectul cazon” al lucrurilor.

Rep.: Ce recomandări ai pentru elevii care se pregătesc de admitere la Medicină Militară?

G.B.: În primul rând, viitorii noștri colegi trebuie să conștientizeze faptul că medicina militară nu înseamnă medicina la care se adaugă un articol vestimentar inedit (n. red. – uniforma) și atât. Înseamnă mai mult decât atât. Pe lângă dragostea față de oameni, specifică medicilor în general, studenții Institutului trebuie să manifeste spirit patriotic și un devotament față de țară și de instituția militară. O carieră în armată nu este pentru oricine, dar este cea mai bună opțiune pentru cei care se regăsesc în descrierea precedentă. Le urez mult succes candidaților și sper să ne vedem cât de curând în postura de colegi.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram