Marisiensis – un congres elitist

MarisiensisSe apropie cea de-a 19 ediţie a Congresului Internaţional pentru Studenți, Tineri Medici și Farmaciști ”Marisiensis”. Privind dintr-o perspectivă personală pot să afirm că deşi acest eveniment are o durată de 5 zile, acesta reuşeşte să îşi lase amprenta în memoria studentului o perioadă lungă de timp. În cazul meu, aşa s-a întâmplat. Este ceva cu adevărat unic, un amalgam de experienţe, emoţii, seriozitate dar şi distracţie combinate într-un mod armonios cu ştiinţa, cu MEDICINA. O experienţă prin care ajungi să te autodescoperi şi să te autodepăşeşti. „Marisiensis” un cuvânt care poate fi descris printr-o multitudine de caracteristici. Aş dori să le înşir pe cele care le-am considerat eu, ca şi participant activ al congresului din anul 2014, cele mai importante şi care au avut impactul cel mai mare asupra mea ca şi studentă:

  • sentimentul că sunt parcă într-o lume paralelă în care viaţa de student nu e cea de toate zilele ci totul primeşte altă nuanţă
  • cunoaşterea de oameni noi, respectiv cadre didactice, colegi care mişună pe holurile facultăţii şi a spitalului
  • agitaţia, deloc deranjantă, din faţa amfiteatrelor înainte de începerea prezentărilor
  • emoţiile, care te învăluie (fie că vrei, fie că nu), înainte de a-ţi prezenta lucrarea la care ai muncit luni de zile
  • ochii ţintiţi asupra ta care îţi dau o stare de nervozitate care e atenuată mai apoi de aplauzele şi aprecierile celor din sală
  • lucrurile noi pe care le înveţi prin participarea la cursuri/workshopuri alături de colegi care ăşi dau tot interesul ca tu, ca şi participant, să fii mulţumit
  • şi nu în ultimul rând, partea artistică, culturală şi distracţia unde ai o nouă şansă de a cunoaşte alţi oameni şi de a te destinde.

Pregătirea unei lucrări pentru un congres cum este Marisiensis nu este uşoară. Trebuie ambiţie, multă muncă, un coordonator şi îndrumător care au ca interes reuşita prezentării şi  pasiune pentru ramura medicinei pe baza căreia ţi-ai făcut lucrarea, pasiunea pentru medicină. Toate acestea primesc o altă conotaţie când îţi dai seama că adulmeci fiecare informaţie, vrei să fii peste tot, te plimbi cu ecusonul la gât din sală în sală, de la facultate la spital şi simţi că eşti exact unde trebuie să fii. Aşa devine Marisiensis unul din momentele de „vârf” ale studenţiei, care începe cu emoţie şi poate o mică doză de teamă însă se termină cu totul altfel decât a început.

În încheiere, am speranţa că şi anul acesta vor fi la fel de mulţi sau poate mai mulţi participanţi, că va fi aceeaşi atmosferă primitoare şi studenţii vor reuşi să se depăşească pe sine şi să profite de zilele congresului pentru a învăţa şi a experimenta cât mai multe lucruri.

Vă urez multă baftă, cât mai puţine emoţii dar în principal vă doresc să simţiţi cu adevărat ce înseamnă acest congres ştiinţific şi să încheiaţi cele 5 zile cu un sentiment de satisfacţie, bucurie, noi prieteni, multe informaţii în plus şi convingerea deplină că a meritat să fiţi acolo, la Marisiensis!

Istvánfi Noémi Marta – voluntar blog.umftgm.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram