Noutăți pentru studenții UMFST!

Studenții Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș care au studiat în anul academic 2019-2020 la o universitate din străinătate sau au fost implicați într-un program Erasmus sunt invitați să aplice pentru premiile oferite de Liga Studenților Români din Străinătate pentru Excelență Academică în Străinătate, premii ce vor fi decernate în cadrul Galei Studenților Români din Străinătate 2021.

Pentru al doisprezecelea an consecutiv, LSRS premiază tinerii români ale căror rezultate academice și extracurriculare au atins nivelul de excelență pe plan internațional. Competiția este deschisă, ca și până acum, tuturor tinerilor români care au studiat în străinătate, iar în plus avem 2 categorii deschise și celor ce studiază în țară.

Ai timp până pe 31 ianuarie 2021 să trimiți aplicația ta sau să recomanzi un prieten la https://lsrs.ro/gala-lsrs-2021/. Tot pe site vei găsi regulamentul complet, procedura de înscriere și criteriile de jurizare.

Anul trecut, câştigătoare la categoria „Studentul român al anului din cadrul Erasmus” a fost Andrea Sorana Mărgăraș, studentă în anul VI la Facultatea de Medicină din cadrul UMFST.

Sunt foarte fericită că sunt câștigătoarea distincției „Studentul anului Erasmus” în cadrul Galei Ligii Studenților Români din Străinătate. Experiența ERASMUS mi-a schimbat perspectiva asupra lumii, iar acest premiu a încununat munca depusă pe timpul studiilor în străinătate”, transmitea câștigătoarea.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram