Peste 3.000 de candidați s-au înscris la UMFST Târgu Mureș

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș anunță încheierea sesiunii de înscrieri online pentru admiterea la programele de studii de licență.

Astfel, prin intermediul portalului de înscriere online au fost încărcate și validate 3.076 de dosare, dintre care 1.428 de dosare la programele de studii din domeniul Sănătate și 1.648 de dosare la programele de studii din domeniile Științe și Tehnologie.

Cea mai mare concurență se înregistrează la programul de studii Medicină, limba română, unde s-au înscris 645 de candidați.

La Medicină Militară s-au înscris 70 de candidați pe cele 15 locuri bugetate scoase la concurs. 

Au prezentat interes în rândul candidaților și cele două programe de licență nou intrate în portofoliul ofertei educaționale, și anume: Arhitectură în limba engleză și Chimie medicală.

UMFST a organizat anul acesta, pentru prima dată, o sesiune de preadmitere la programele de studii cu durată de 3 și 4 ani ale facultăților: Medicină, Medicină Dentară, Farmacie, Inginerie și Tehnologia Informației, Științe și Litere „Petru Maior”, Economie și Drept. La programele de studii Asistență Medicală Generală și Tehnică dentară s-au ocupat toate locurile disponibile.

Rezultatele admiterii la programele de studii de licență Nutriție și dietetică, Balneofiziokinetoterapie și recuperare, Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic, Chimie medicală și ale Facultăților de Inginerie și Tehnologia Informației, Științe și Litere „Petru Maior”, Economie și Drept se vor afișa în data de 24 iulie 2021.

Examenul de admitere la programele de studii Medicină, Medicină Militară, Medicină Dentară și Farmacie va avea loc duminică, 25 iulie 2021, începând cu ora 10.00.
Reamintim că accesul candidaților la examenul de admitere se va face în condițiile stabilite anterior. Detalii aici: https://www.umfst.ro/admitere/admitere-2021.html

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram