Studentă UMFST, locul doi în competiția „Farmacia Viitorului”

Diana-Maria Dumbravă, studentă în anul V la Facultatea de Farmacie din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, a câștigat locul doi în cadrul concursului „Farmacia Viitorului”, la care s-au înscris studenți la farmacie din întreaga țară.

Programul de educație și voluntariat „Farmacia Viitorului” a fost dedicat viitorilor farmaciști, în care atenția a fost îndreptată spre evoluția și provocările meseriei, așteptările pe care studenții le au înainte de a intra pe piața muncii și noile tehnologii și aplicații dedicate.

Tema din acest an a fost Farmacistul antreprenor, concursul având două etape.

Diana-Maria Dumbravă a transmis, în cadrul unui interviu, că Farmacia Viitorului este cea în care farmacistul și pacienții sunt într-o concordanță perfectă, acolo unde pacientul are parte de tratamentul și de atenția de care are nevoie, pentru a se simți tratat și respectat. Pentru aceasta, un bun farmacist trebuie să fie empatic, să fie răbdător, să fie înțelegător cu sine și să fie perseverent în ceea ce face pentru evoluție continuă în domeniul lui. 

Interviul integral poate fi citit aici: https://farmaciaviitorului.ro/diana-maria-dumbrava-locul-2-concursul-farmacia-viitorului-un-bun-farmacist-este-empatic-rabdator-intelegator-si-perseverent/?fbclid=IwAR0YACYh-XMmqSZXzKcx28-LmCLgIUnL1s8X2UmIqvjWCIg8CCJs5_E6wJM

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram