Studenții UMFST, participanți la cea mai mare competiție academică multisportivă organizată în Europa

Jocurile Europene Universitare 2022 s-au desfășurat în perioada 17 – 30 iulie 2022, în orașul Łódź, din Polonia, pe 20 de ramuri sportive, cu peste 6000 de sportivi participanți din 46 de țări.

La disciplina karate, România a fost reprezentată de 12 karateka, dintre care trei studenți ai Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, sportivi în cadrul Clubului Sportiv Universitar Târgu Mureș, legitimați ai Federației Române de Karate:

– Stanciu Nicolae, la categoria kumite masculin +84kg (student doctorand și medic rezident ortoped);

– Constantin Mădălina, la categoria kumite feminin -55kg (studentă în anul VI la Facultatea de Medicină, programul de studii Medicină generală) și

– Tocoaie Raluca, la categoria kumite feminin +68kg (studentă în anul V la Facultatea de Farmacie, programul de studii Farmacie),

sub coordonarea antrenoarei Tinca Alina și a conf. univ. dr. Petre Răzvan Liviu.

Sportiva Constantin Mădălina a disputat un meci dificil, încheiat la egalitate (3 – 3) cu reprezentanta Universității Loughborough din Marea Britanie. Tocoaie Raluca a reușit să țină piept adversarei de la Universitatea Bourgogne din Franța, dar pe final, meciul s-a încheiat cu scorul de 3 – 0 pentru puternica sportivă franceză, deținătoare a medaliei de bronz. Nicolae Stanciu a finalizat meciul cu scorul de 1 – 1 împotriva unui sportiv care a reprezentat Universitatea Kazimierza Wielkiego din Polonia.

Felicitări studenților UMFST participanți la Jocurile Europene Universitare 2022!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram