Trei ani de “stoma” #cudetoate
O să fiu sinceră; nu știu dacă am fost fericită sau nu în momentul în care am fost admisă la facultate, a fost un sentiment mult prea puternic ca să îl pot descrie în cuvinte. Cert este că, pe parcurs, am simțit că aici îmi este locul și cred că asta e cel mai important. Nu pot spune că am într-adevăr o experiență în această facultate, sunt doar în anul 3, dar acești ani, mi-au fost stâlp de susținere pentru omul ce vreau să devin.
Inițial, nu știam în ce mă bag, „facultate” sună foarte simplu și banal. Dar când ajungi să pășești pe ușa impunătoare a universității, observi că lucrurile nu sunt chiar așa cum ți le imaginai.Și așa începe experiența, cu primele cursuri în sala festivă, cu primele replici schimbate cu niște oameni cu care poate vei fi prieten o viață sau poate doar 5 minute cât întrebi dacă e ocupat locul de lângă. Apoi primele seminarii, și bineînțeles primele note, care nu mai sunt deloooc ca în liceu. Și de aici începe adevărata distracție, și la propriu și la figurat. Spun la propriu, pentru că evident în timpul facultății am fost la cele mai tari party-uri, iar acum o să fiu puțin lacomă și o să spun că cele de la Stoma sunt unele dintre cele mai faine (chiar dacă vinerea devine un calvar atunci când sună ceasul). Iar distracția la figurat, examenele, bineînțeles. Primul examen, nu aș putea să-l uit niciodată, a fost la una din materiile „ușor de digerat” să spun așa, cu unul dintre cei mai extraordinari oameni ce i-am cunoscut în universitatea aceasta, iar pentru mine primul examen rămâne o experiență frumoasă. De restul ce să spun, decât că se mai întâmplă să și pici examene și chiar nu e capăt de lume. Oricum, ce student e acela fără măcar o restanță? Dar sincer, pentru mine, cea mai impresionantă parte a vieții de student a fost multitudinea de personalități cu care am intrat în contact. A fost plăcut să cunosc atâția oameni noi și să ajung să am câte ceva de învățat de la fiecare în parte.
Facultatea m-a „crescut” într-un mod frumos, practic acesta este și scopul ei. De aici sper că nu o să plec doar doctor, ci un doctor capabil să îl asculte pe cel de lângă el și totodată să îi respecte deciziile. Așadar, așa am simțit că au fost acești 3 ani, „cu de toate”, cu bune, cu mai puțin bune, cu momente fericite sau mai puțin fericite, cu reușite și cu dezamăgiri.
Nu știu la ce să mă aștept de la următorii ani de facultate, dar sper să fie pe puțin la fel de plini ca cei care au trecut.
Teodora Pop, voluntar blog.umftgm.ro
