UMFST Bike Days 2019: Aproximativ 2.000 de persoane au sărbătorit Ziua Internațională a Copilului la UMFST Târgu Mureș

image1Aproximativ 2.000 de persoane au participat sâmbătă, 1 iunie 2019, la activitățile prilejuite de cea de-a doua ediție a concursului național de mountainbike UMFST Bike Days – etapa dedicată copiilor.

image2Ziua Internaţională a Copilului a fost sărbătorită la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș prin concursul de biciclete pentru copii, la care s-au înscris 170 de participanți (5-6 ani, 7-8 ani, 9-10 ani, 11-12 ani, 13-14 ani, fete și băieți) prin concursul „Family”, la care au concurat 25 de familii (un părinte și un copil), prin fun science și pictură facială cu gașca Junior Party Club, prin activități interactive cu Academia Isteților – Asociația de Dezvoltare prin Creativitate, prin zumba kids cu instructorul Laura Bucur, prin prezentarea armatei militare romane cu Asociația Milites Marisensis, prin expoziția moto și concursul de desemnare a celei mai frumoase motociclete cu Asociația MOTO TGM, dar și prin prezentarea elementelor de tehnică din dotarea Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, a Inspectoratului de Jandarmi Județean Mureș, a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Horea” al județului Mureș, precum și a Penitenciarului Târgu Mureș.

image3Copiii s-au arătat extrem de încântați și impresionați de echipamentele şi autospecialele folosite de poliţişti în intervenţiile zilnice: autospeciala şi motocicleta rutieră, laboratorul criminalistic mobil, tehnica Serviciului de Acţiuni Speciale, precum şi demonstraţia câinelui poliţist Rui.

UMFST Bike Days continuă în zilele de 15 și 16 iunie 2019, când vor avea loc concursurile Cross-Country Olympic (XCO), Point-to-point Cross Country (XCP), Cross-Country-Marathon (XCM) și concursul destinat bicicletelor E-Bike dedicate sportivilor din categoriilor elite și amatori.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram